Indicele global al preţurilor produselor alimentare a revenit pe creştere în luna iulie, după ce în iunie coborâse la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, din cauza exploziei preţurilor la uleiurile vegetale, pe fondul tensiunilor cu privire la exporturilor din Ucraina şi a îngrijorărilor cu privire la producţia mondială, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, conform agerpres.ro.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna iulie 2023, acest indice a crescut cu 1,3% comparativ cu luna iunie, până la 123,9 puncte, de la nivelul revizuit de 122,4 puncte înregistrat în luna iunie. În pofida creşterii, valoarea din luna iulie 2023 este cu aproape 12% sub cea din luna iulie 2022 şi cu 22% sub maximul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei ruseşti în Ucraina.
Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, avansul din luna iulie s-a datorat în principal unei creşteri bruşte cu 12,1% a indicelui preţurilor la uleiuri vegetale, după şapte luni consecutive de declin. "Preţurile internaţionale la uleiul de floarea soarelui a crescut cu peste 15% de la o lună la alta, în principal din cauza revenirii incertitudinilor cu privire la livrările exportabile după decizia Rusiei de a pune capăt implementării acordului vizând coridoarele din Marea Neagră", a apreciat FAO.
În schimb, toate celelalte principale produse alimentare au înregistrat scăderi potrivit FAO, în frunte cu preţul mondial al zahărului calculat de FAO care a scăzut cu 0,9%, ca urmare a progreselor înregistrate în recoltarea trestiei de zahăr în Brazilia şi a îmbunătăţirii precipitaţiilor în India, la care s-a adăugat cererea redusă din Indonezia şi China, cei mai mari importatori mondiali de trestie de zahăr.
De asemenea, preţul cerealelor calculat de FAO a scăzut şi el cu 0,5% în luna iulie, în principal graţie unei diminuări cu 4,8% a cotaţiilor la cereale păioase, care a contracarat o creştere de 2,8% a preţului la orez, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani, după ce India a decis să interzică exporturile. Scăderi s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte preţul mondial la produsele lactate calculat de FAO precum şi la preţul mondial la carne, care au scăzut cu 0,4%, respectiv 0,3%.