FEDERAL RESERVE A PĂŞIT DINCOLO DE ZONA CREPUSCULARĂ A POLITICII MONETARE Au fost odată pieţe, libertate economică şi prosperitate

Federal Reserve a pornit cu îndrăzneală, mulţi spun cu disperare, pe drumul către Nirvana bancherilor centrali: prosperitate nelimitată prin tipărire nelimitată. De la inventarea băncilor centrale au mai fost, desigur, încercări asemănătoare, dar eşecul lor răsunător şi suferinţa impusă oamenilor nu constituie impedimente pentru generaţia actuală.

Acum băncile centrale nu mai folosesc metoda primitivă a tipăririi efective, ci se angajează în "relaxări cantitative", care vor avea efecte miraculoase asupra şomajului şi bunăstării omului. Din păcate, la fel ca în bancurile de pe vremea "comunismului", nu ni se spune despre care om şi care bunăstare este vorba.

Euforia generată de QE3, după cum este alintată noua iteraţie a programului de stimulare monetară a economiei Statelor Unite, a fost moderată (n.a. oare a pierit încrederea în Federal Reserve?), dar laudele au fost aproape unanime, cel puţin după cum relatează mass-media.

Investitorul elveţian Marc Faber a fost una dintre vocile extrem de critice. Într-o emisiune recentă a televiziunii Bloomberg, el a declarat că "Fed-ul va distruge lumea".

Dar de ce ar vrea Federal Reserve să distrugă lumea? L-au mituit ecologiştii habotnici pentru a elimina ameninţarea pe care o reprezintă umanitatea pentru maica Gaia? Acestea sunt întrebări la care vor răspunde istoricii viitorului.

Marc Faber a mai declarat în interviul acordat Bloomberg că este "fericit deoarece preţurile activelor din portofoliul său cresc", dar, în calitate de cetăţean responsabil, este deosebit de îngrijorat deoarece "politicile monetare ale Statelor Unite vor distruge lumea". Investitorul elveţian arată că "sub acoperirea bunelor intenţii", ultima decizie a Federal Reserve va conduce la o criză sistemică, urmată de un colaps economic.

Majoritatea analiştilor de peste Ocean au fost prinşi pe picior greşit de către Ben Bernanke, aceştia fiind convinşi că o nouă relaxare cantitativă nu va fi anunţată atât de aproape de alegerile prezindenţiale.

Deşi Fed-ul a precizat că decizia nu are niciun caracter politic, este greu de crezut acest lucru. Nu trebuie să uităm că Partidul Republican a anunţat că nu îi va prelugi mandatul lui Bernanke, în condiţiile în care va câştiga alegerile.

Comitetul de Politică Monetară al Federal Reserve a decis, cu 11 voturi pentru şi unul împotrivă, să renunţe la orice urmă de prudenţă şi să treacă la expansiunea monetară nelimitată.

Împotrivă a votat Jeffrey Lacker, preşedintele Federal Reserve Bank of Richmond, deoarece "continuarea programului de stimulare monetară este puţin probabil să conducă la îmbunătăţirea creşterii economice, dar va conduce la creşterea nedorită a inflaţiei", după cum se arată în comunicatul de presă al instituţiei.

Împotrivă s-a pronunţat şi Richard Fisher, preşedintele Federal Reserve Bank of Dallas, dar acesta nu face parte din Comitetul de Politică Monetară.

Banca Japoniei a vrut să confirme, la câteva zile după decizia Federal Reserve, o altă declaraţie a lui Marc Faber: "Toată lumea va tipări bani, iar puterea de cumpărare se va duce în jos". Ambrose Evans-Pritchard, de la cotidianul britanic The Telegraph, a numărat episoadele de relaxare cantitativă ale Băncii Japoniei şi a ajuns la QE8. Rezultatul? Douăzeci de ani de stagnare economică, pe fondul unei involuţii semnificative a indicelui Nikkei, şi o creştere explozivă a datoriei publice.

Crede Federal Rezerve că va fi alt-fel în America? Încă nu am văzut nicăieri o justificare bine fundamentată a speranţelor pe care încearcă Fed-ul să le inducă la nivelul populaţiei. Primul program QE, lansat în noiembrie 2008, a constituit un eşec răsunător, mai ales pentru piaţa muncii. Singurul motiv pentru care rata oficială a şomajului nu a trecut încă de 10% îl reprezintă reducerea semnificativă a participării populaţiei în cadrul forţei de muncă.

La întrebarea unui reporter de la Reuters despre modul în care vede funcţionarea noului program QE, Bernanke a trecut la explicaţii criptice privind instrumentele politicii monetare, a canalelor de transmitere a acestora sau la evoluţia aşteptărilor populaţiei.

Sean Corrigan, economist la Diapason Commodities Management, explică pe înţelesul tuturor adevăratul înţeles al vorbelor lui Bernanke: "Dacă suprimăm artificial dobânzile, mulţi oameni vor uita ca au ajuns în situaţia disperată de acum deoarece au împrumutat prea mult ultima dată când am făcut acest lucru şi vor începe să facă la fel, mai ales cei care doresc să cumpere o casă sau să speculeze pe piaţa imobiliară."

Bernanke a amintit şi de efectul de avuţie generat de o creştere a pieţelor de capital. Din păcate pentru preşedintele Federal Reserve, inves-titorii individuali au părăsit aproape complet bursele, învinşi de neîncredere în transparenţa acestora şi de algoritmii marilor bănci de investiţii (vezi grafic 1).

Conform datelor de la Investment Company Institute, ieşirile cumulate din fondurile de investiţii în acţiuni au depăşit 380 de miliarde de dolari de la începutul anului 2007 până în august 2012, ieşiri de peste 60 de miliarde fiind înregistrate de la începutul anului. O mare parte a banilor s-au îndreptat către fondurile de obligaţiuni, dar randamentele extrem de scăzute oferă o recompensă nesemnificativă pentru riscurile care se acumulează pe acest segment de piaţă.

Economistul Bob Janjuah, de la Nomura, crede că noul program de relaxare cantitativă al Fed-ului ar trebui să se numească QEinfinity, acesta continuând "politicile dezas-truoase care ne-au adus în această situaţie, adică mai multe datorii, mai multe bule speculative şi o mai mare depreciere a monedelor".

În articolul "Politici pentru o economie care se descompune", Martin Hutchinson scrie că politica monetară promovată de Federal Reserve în ultimele două decenii a condus la erodarea puternică a bazei de capital a Americii, iar fără această bază nu se pot crea locuri de muncă şi nici nu există condiţii pentru creşterea veniturilor. Din această cauză, QE3 reprezintă un program antistimulativ pentru Hutchinson.

Pe lângă aspectul economic al programelor monetare promovate de Federal Reserve, Bob Janjuah abordează şi aspectul politic: "Se pare că atât Draghi cât şi Bernanke s-au scufundat adânc şi irevocabil în domeniul politicii", iar "un Rubicon critic a fost trecut". Declaraţiile lui Draghi îl îngrijorează în special pe Janjuah, acestea arătând că "este gata să folosească BCE pentru a-şi promova propria agendă politică, a unei Europe federale".

Istoria recentă ne arată că programele de relaxare cantitativă nu numai că nu au efecte pozitive asupra economiei reale, ci contribuie decisiv la prelungirea crizei. Efectele pozitive s-au manifestat doar la nivelul sectorului financiar, prin susţinerea artificială a unor dinozauri financiari care ar fi dispărut de mult în condiţiile unor pieţe libere.

Ceea ce va reuşi Bernanke, cu siguranţă, este să tureze la maxim "motoarele" inflaţiei, singurul succes indiscutabil al Federal Reserve de la înfiinţarea sa, la ceas de seară, în 1913 (vezi grafic 2).

Datoriile vor rămâne în continuare prea mari pentru a fi plătite integral, iar politicile actuale ale principalelor bănci centrale vor prelungi suferinţa.

Singura soluţie o reprezintă default-ul pe scară largă, acest fenomen fiind prognozat de Philippa Malmgren în cadrul unei conferinţe organizate de Irish Funds Association. Conform opiniilor sale, "mag-nitudinea problemei datoriilor este atât de mare, încât majoritatea datoriilor nu vor fi plătite", fiind important să înţelegem că "există mai multe căi prin care se poate realiza acest lucru" (n.a. variantele expuse au fost încetarea efectivă a plăţilor, rambursarea parţială a datoriilor, aus-teritatea, deprecierea monetară şi inflaţia).

Dar cine este Philippa Malmgren? După poziţii importante în mari bănci internaţionale, Philippa Malmgren a fost consilier economic la Casa Albă, este membru al Council on Foreign Relations, Chatham House, Economic Club of New York şi Institute for International Strategic Security. Prin intermediul companiei sale, Principalis Asset Management, Malmgren oferă servicii de consultanţă unui număr deosebit de important de instituţii financiare, fonduri de hedging şi fonduri de pensii la nivel global.

Este suficientă această scurtă prezentare pentru a realiza că Philippa Malmgren face parte nu doar din categoria insiderilor, ci ocupă o poziţie privilegiată chiar şi în rândurile acestora.

Poate tocmai din această cauză, ea nu crede în succesul politicilor lui Bernanke.

Oare noi mai trebuie să aşteptăm până la primele semnale evidente ale eşecului pentru a ne pregăti? Atunci va fi prea târziu, deoarece statul va fi mult prea ocupat cu jaful sistematic pentru a găsi timp şi pentru suferinţa cetăţenilor.

-----------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.