Fermă de bivoli în oraşul arădean Pecica

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 19 ianuarie 2011

Fermă de bivoli în oraşul arădean Pecica

O fermă de bivoli va fi construită, din fon-duri europene, în ora-şul arădean Pecica, în vecinătatea Parcului Natural "Lunca Mureşului". Proiectul are o valoare de 623.017 euro şi va fi derulat împreună cu localitatea maghiară Mórahalom.

Autorităţile din Pecica şi cele maghiare au solicitat finanţarea acestui proiect în cadrul Programului de reabilitare a biotopelor de sărătură şi de apă pe terenuri ocrotite prin creşterea şi folosirea speciilor autohtone, finanţat din fonduri europene prin Programul de Cooperare Trans-frontalieră Ungaria-România 2007-2013, în colaborare cu localitatea maghiară Mórahalom.

Acesta prevede construirea unei ferme de bivoli în vecinătatea Parcului Natural "Lunca Mureşului", cu suprafaţa totală de 63.064 mp, din care suprafaţa construită totală este de 197 mp (locuinţă de serviciu de 63 mp şi grajdurile de 134 mp).

Gândit pe o suprafaţă de aproximativ 1,8 hectare, proiectul este conceput pentru un efectiv iniţial de 10 bubaline. În cadrul fermei se are în vedere construirea unui grajd pentru adăpostirea animalelor pe timpul iernii, a unei case care va găzdui un cabinet veterinar precum şi locuinţa celor ce vor lucra aici. De asemenea, se va realiza un foişor de supraveghere a întregii zone (atât a fermei cât şi a păşunii).

"În cadrul fermei va funcţiona principiul de bază "păşunea se întreţine prin păşunat", motiv pentru care este necesară introducerea unor animale ierbivore mari şi cu o rezistenţă ridicată, rumegătoare care să valorifice eficient acest tip de păşune şi care să aibă şi o valoare economică ridicată. Singura specie, care este şi autohtonă, care îndeplineşte toate aceste condiţii este bivolul, cunoscut sub denumirea de Bos Bubalus Bubalis, un animal compatibil cu necesităţile zonei, atât din punct de vedere biologic, cât şi economic", a declarat Petru Antal, primarul oraşului Pecica.

Proiectul îşi propune, prin păşunat, să revigoreze flora originară din Parcul Natural Lunca Mureşului şi să elimine vegetaţia neautohtonă.

Zona reprezintă o pajişte de luncă în care predomină gramineele. Dintre speciile predominante amintim păiuşul (Festuca sp), iarba câmpului (Argastis sp), coada vulpii (Alopecurus protensis), firuţa (Poa pratensis), zâzania (Falium perene), diferite specii de trifoi (Trifolium sp) şi lucernă (Medicago sp).

Lunca Mureşului are un potenţial turistic ridicat, datorită peisajelor deosebit de frumoase şi a unei mari varietăţi de faună. Ferma de bivoli ridicată în zonă ar atrage un număr sporit de turişti, în special copii, pentru care urmărirea acestor animale interesante ar fi o lecţie practică de biologie şi un prilej de a petrece mai mult timp în aer liber.

Creşterea bivolilor este o activitate pe cale de dispariţie în judeţul Arad, doar câteva familii din nordul judeţului, în special din localităţile din zona Gurahonţ-Hălmagiu, ocupându-se cu creşterea a doi-trei bivoli.

Laptele de bivoliţă are o compoziţie complexă şi se caracterizează printr-o pondere ridicată în substanţă uscată şi grăsimi, superioară laptelui produs de către toate celelalte specii de animale de fermă. De asemenea, are un conţinut ridicat în vitamine şi compuşi minerali. Din lapte de bivoliţă se pot obţine preparate foarte apreciate de consumatori cum ar fi brânzeturile care se fabrică într-o gamă foarte variată de sortimente, cum sunt Mozzarella, Cheddar, Karnal, Surati la care se adaugă brânza telemea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. da dupa mine cred ca ar trebe sa facem ce va noi rom

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb