Fiat Chrysler a prezentat, miercuri, la Milano, versiunea electrică a maşinii de oraş Fiat 500, sfidând temerile provocate de epidemia de coronavirus, în încercarea de a ajunge din urmă producătorii concurenţi, transmite Reuters.
Prezentarea, care ar fi trebuit iniţial să aibă loc la Geneva Motor Show, eveniment anulat din cauza coronavirusului, a fost organizată la Milano, un caz rar având în vedere că evenimentele cu public numeros au fost descurajate de autorităţi în cea mai mare partea a nordului italiei, unde are loc cea la gravă epidemie de coronavirus din Europa.
În condiţiile în care şcolile, universităţile şi muzeele sunt închise, iar cafenelele sunt obligate să închidă devreme de aproape două săptămâni, atmosfera din capitala financiară a Italiei este sumbră, oraşul aflându-se la numai 60 de kilometri de epicentrul epidemiei, unde 11 oraşe au fost izolate de restul lumii.
"Suntem aici pentru a arăta că FCA rămâne alături de Milano şi Italia", a declarat Olivier Francois, şeful brandului Fiat şi directorul de marketing al grupului Fiat Chrysler Automobile, în faţa unui număr restrâns de jurnalişti, înaintea unei conferinţe de presă organizată la muzeul de design din Milano, unde scaunele au fost amplasate la o distanţă de un metru unul de celălalt, pentru a respecta cerinţele autorităţilor din domeniul sănătăţii.
"Această maşină nu priveşte spre 2020 ci spre următorul deceniu", a adăugat Francois.
După anularea salonului de la Geneva, majoritatea companiilor au recurs la organizarea unor evenimente virtuale pentru a-şi prezenta cele mai recente modele.
Modelul original 500, lansat la sfârşitul anilor 50 şi cunoscut sub numele de "Cinquecento", a devenit rapid un simbol al designului urban italian.
Versiunea electrică 500 (BEV), care face parte dintr-un plan anunţat în 2018 pentru investiţii de 5 miliarde de euro în Italia, până în 2021, este primul pas major al grupului pe segmentul automobilelor electrice.
Potrivit FCA, preţul de vânzare pentru versiunea cabrio va fi de 37.900 de euro în italia, excluzând stimulentele oferite de guvern. Compania a precizat că vor urma şi versiuni mai ieftine. Un automobil 500 pe benzină are un preţ de pornire de 16.000 de euro.
Între automobilele concurente se află Mini Cooper SE, care are în Italia un preţ de bază de 33.900 de euro, şi maşina e-208 a Peugeot, al cărei preţ porneşte de la 33.600.
Cu o automomie de 320 de kilometri, noul model 500 BEV va fi o maşină total diferită, cu 6 centimetri mai lungă, 6 centimetri mai lată şi cu 2 centimentri mai înaltă decât versiunea pe benzină. Maşina va fi produsă la fabrica Mirafiori a FCA din Torino.
Vânzările vor începe în luna iulie, iniţial în Europa, iar FCA speră că vândă 80.000 de automobile pe an, la capacitate maximă.
FCA intenţionează să ajungă la 12 automobile electrice în flota sa, până în 2021, acestea urmând să includă vehicule hibride şi total electrice, maşini noi şi versiuni electrice ale celor existente, şi vehicule comerciale uşoare.
Producătorul auto italo-american a început la începutul acestui an să vândă versiuni hibride ale automobilului 500 şi Fiat Panda.
Brandul Jeep urmează la rândul său să înceapă producţia unor versiuni hibride ale modelelor Renegade şi Compass, în trimestrul al doilea, în timp ce brandul de lux Maserati intenţionează să introducă modele hibride şi integral electrice în acest an sau în cel viitor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.03.2020, 11:50)
Fiat 500 pe benzina cu pret de pornire 16000 euro ?! Poate 500L !?