Finanţare elveţiană nerambursabilă pentru studiile necesare prelungirii liniei 4 de metrou

F.A.
Companii / 24 septembrie 2013

Elveţia contribuie cu 8,5 milioane de franci la realizarea studiilor de pre-fezabilitate şi fezabilitate pentru construcţia liniei 4 de metrou Lac Străuleşti - Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul, al cărui beneficiar este Metrorex.

Documentele aferente finanţării au fost semnate astăzi, potrivit unui comunicat de presă.

Acordul de Proiect a fost încheiat între partea elveţiană, reprezentată de Excelenţa Sa Jean - Hubert Lebet, Ambasadorul Elveţiei în România, şi Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de Unitate Naţională de Coordonare, reprezentat de viceprim-ministrul Daniel Chiţoiu, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Organism Intermediar, reprezentat de viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Acordul de Implementare a fost încheiat între Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Transporturilor, reprezentat de ministrul Ramona Mănescu, şi Metrorex S.A., în calitate de beneficiar, reprezentat de directorul general Aurel Radu.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a declarat: "Am semnat astăzi documentaţia pentru primul proiect finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, pe aria tematică pe care o gestionează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În fapt, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice deschide seria implementării măsurilor suport, acesta fiind primul acord de proiect pentru care semnează partea elveţiană. Proiectul, cu un buget total de 12,4 milioane de franci elveţieni, va beneficia de o contribuţie financiară nerambursabilă în valoare de 8,5 milioane CHF din fonduri elveţiene, iar diferenţa va fi asigurată de beneficiar".

Proiectul prevede elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate, elaborarea unui studiu multimodal de transport pentru Bucureşti şi a unui studiu de siguranţă privind creşterea potenţială a traficului pe Linia 4, dar şi crearea unui parteneriat instituţional între Metrorex şi o companie de transport public din Elveţia, potrivit sursei citate.

"Practic, din acest moment, beneficiarul are la dispoziţie 30 de luni pentru implementarea proiectului. Este foarte important ca beneficiarul să respecte acest termen prevăzut în acordul semnat astăzi", a adăugat ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb