Agenţia de rating Fitch Ratings a confirmat ratingul pe termen lung al Electrica la "BBB-" şi a îmbunătăţit perspectiva acestuia de la "negativă" la "stabilă", semnalând o îmbunătăţire a situaţiei financiare a companiei, conform unui comunicat emis redacţiei, din care realtăm următoarele. Această decizie vine într-un context economic marcat de provocări globale în domeniul energetic.
Deşi ratingul Electrica rămâne similar cu cel suveran al ţării noastre, compania beneficiază de o perspectivă mai favorabilă decât cea atribuită ratingului suveran, care rămâne "negativă". În plus, există posibilitatea ca ratingul Electrica să depăşească nivelul suveran cu până la două trepte în viitor.
Electrica a înregistrat o serie de îmbunătăţiri ale structurii financiare, inclusiv reducerea datoriei pe termen scurt şi atragerea unui împrumut pe termen lung de 200 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii, care va sprijini investiţiile în segmentul de distribuţie.
"Revenirea la o perspectivă "stabilă" vine după un parcurs complex, pe fondul incertitudinilor generate de pandemie şi criza energetică. Faptul că astăzi avem o perspectivă superioară ratingului suveran confirmă rezilienţa şi capacitatea de adaptare a companiei. Decizia Fitch Ratings validează eforturile noastre susţinute pentru consolidarea poziţiei financiare a Grupului Electrica şi ne sprijină în implementarea planurilor strategice, inclusiv în realizarea emisiunii de obligaţiuni verzi, aprobată la sfârşitul anului 2024 şi programată pentru anul acesta", a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica, potrivit comunicatului.
Performanţa financiară a companiei se menţine solidă, în special pe segmentul de distribuţie, care generează aproximativ 80% din EBITDA, iar prognozele pentru perioada 2025-2029 indică o creştere moderată a EBITDA. De asemenea, Electrica continuă un program ambiţios de investiţii în energie regenerabilă, estimându-se o contribuţie semnificativă a acestui sector la EBITDA începând cu 2027.
Aceste evoluţii sunt susţinute de strategia de consolidare a poziţiei financiare şi de sprijinul acordat de Fitch Ratings pentru planurile companiei, inclusiv în ceea ce priveşte emisiunea de obligaţiuni verzi programată pentru anul acesta. Electrica îşi continuă astfel dezvoltarea în conformitate cu obiectivele sale financiare şi strategice, având în vedere şi contextul economic global.