Ca parte a parteneriatului încheiat cu Federaţia Română de Scrimă începând din această primăvară, Flanco a contribuit la modernizarea şi dotarea cu echipamente tehnice a Sălii de Scrimă "Ana Pascu" (Floreasca), în urma unei sponsorizări în valoare de 350.000 de lei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Împreună cu echipa Federaţiei Române de Scrimă, am decis că prima mare etapă a acestui parteneriat trebuie să fie îmbunătăţirea condiţiilor pentru antrenamentul sportivilor", spune Dragoş Sîrbu, CEO Flanco Retail. "Asigurarea unui mediu optim pentru antrenamente este prima condiţie pentru ca aceşti tineri să aibă motivaţia de a face performanţă. Sperăm, astfel, să îi sprijinim pe sportivii de azi în drumul lor spre rezultate deosebite, dar şi să încurajăm noile generaţii să se alăture acestui sport nobil".
Pe lângă modernizarea propriu-zisă a sălii de scrimă din cadrul Complexului Sportiv Floreasca, un punct important a fost reprezentat de dotările tehnice adăugate. Cu ajutorul camerelor video, al monitoarelor, al laptopurilor şi al ecranelor TV instalate, sportivii pot înregistra şi urmări antrenamentele - personale sau ale coechipierilor, ceea ce contribuie la procesul de învăţare şi de îmbunătăţire a performanţelor.
"Parteneriatul cu Flanco a adus Federaţiei Române de Scrimă posibilitatea de a moderniza sala de scrimă în care se antrenează loturile naţionale, astfel încât acum ne putem mândri cu nişte condiţii la standarde internaţionale", spune Marius Florea, Preşedinte Federaţia Română de Scrimă. "Datorită transmisiunilor live pe YouTube, întreaga comunitate a scrimei româneşti, formată din sportivi, antrenori, părinţi şi susţinători, a putut fi conectată la campionatele naţionale desfăşurate cu multe restricţii, din cauza contextului pandemic.
Ne-am bucurat să putem arăta, astfel, că sportivii noştri au posibilitatea de a se antrena în condiţii deosebit de favorabile, pentru a se prezenta cu succes la Campionate Mondiale şi chiar la Jocurile Olimpice. Medalia obţinută la Tokyo de Ana Maria Popescu reprezintă un rezultat cu care ne mândrim şi pe care ne dorim să îl repetăm la cât mai multe competiţii sportive internaţionale."
Totodată, Flanco a premiat întreaga echipă de scrimă participantă la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 - sportivi, antrenori, kinetoterapeut, în cadrul unui eveniment special dedicat acesteia, organizat chiar astăzi, 11 august, în sala de scrimă Ana Pascu. "Este un privilegiu pentru noi să îi putem mulţumi campioanei Ana Maria Popescu şi întregii echipe de scrimă pentru rezultatele excepţionale obţinute", adaugă Ovidiu Nicuşan, Director Marketing Flanco Retail.