Flori de ie urcă pe catwalk de la Paris Fashion Week

V.D.
Comunicate de presă / 24 septembrie 2018

Cristina Chiriac

Cristina Chiriac

Brandul românesc Flori de ie va participa în perioada 28 septembrie - 1 octombrie 2018 la Paris Fashion Week, cel mai prestigios eveniment mondial de modă, ia românească ajungând astfel pentru prima dată la Săptămâna Modei de la Paris.

După patru ani în care Flori de ie a promovat ia pe toate meridianele, cel mai iubit brand românesc dedicat portului tradiţional românesc va defila cu colecţia capsulă Fleurs de pêche (Flori de păun) la Paris Fashion Week 2018.

Cea mai nouă colecţie capsulă Fleurs de pêche va fi prezentă la faimosul Hotel Ritz Carlton din Paris unde va avea loc Showroom Beautiful.

Zecile de ore de studiu pentru a anticipa tendinţele viitoare în modă au reprezentat o extensie a procesului de cercetare care a stabilit tematica acestei colecţii. Pentru realizarea ei au fost necesare peste 500 de ore de muncă, efortul a zeci de meşteşugari din toate colţurile ţării, artişti şi croitori extrem de talentaţi şi de răbdatori, utilizându-se materiale preţioase, brodate sau pictate manual.

Conceptul este simplu şi porneşte de la costumul tradiţional din ţinutul Năsăudului, având ca temă principală păunul, recunoscut ca simbol al frumuseţii. Cu texturi preţioase şi o paletă cromatică în tendinţele internaţionale, colecţia capsulă Fleurs de pêche surprinde într-un mod original cu creaţii dedicate unor evenimente speciale - red carpet, party, bridal şi cocktail- şi cuprinde rochii pe care au fost pictaţi păuni şi apoi aplicate mărgele, veste şi sacouri decorate cu mărgele, toate lucrate manual, reuşind şi de această dată să rămână aproape de portul tradiţional românesc valorificat la un nivel superior.

În 26 septembrie, în cadrul Ambasadei României din Paris, la Palatul Behague va avea loc o seară de modă românească, organizată de Federaţia Română de Design şi Accesorii, ce îi va avea ca protagonişti pe Flori de Ie, Cătălin Botezatu, Carmen Ormenişan, Alexandru Raicu şi Laura Dincă. În deschiderea show-ului de modă vor fi prezentate zece costume centenare de sărbătoare, precum şi fotografiile surprinse de celebrul artist Alexandru Emanuel Zainea, în care fermecătoarea actriţă Laura Cosoi dă viaţă celor 100 de ani de creaţie vestimentară autentică. Acestea fac parte din proiectul cultural România Centenară, iniţiat de Flori de ie, cu sprijinul Brânduşei Bordeianu şi a lui Adonis Enache.

"Sunt extrem de onorată să pot urca ia românească pe cel mai prestigios podium de modă şi să arăt lumii întregi frumuseţea ei. Costumele populare centenare care vor fi prezentate la Ambasada României din Paris, cât şi colecţia capsulă Fleurs de pêche, inspirate din arta tradiţională românească, vor fi contribuţia Flori de ie la completarea unei imagini consistente a României la Săptămâna Modei de la Paris de anul acesta." a afirmat Cristina Chiriac, iniţiatoarea şi sufletul brandului Flori de ie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb