Flutur: Uniunea Europeană va acorda fermierilor 440 milioane de euro

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 9 august 2006

În 2007 Uniunea Europeană va acorda 440 milioane euro celor 1,5 milioane de fermieri români care au mai mult de un hectar de teren agricol, a declarat, ieri, la Valea Călugărească, ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur. Astfel, va dispărea îngrijorarea legată de steguleţele roşii pe capitolul agricultură privind agenţiile de plăţi şi identificarea parcelelor agricole, a precizat ministrul.

Până în prezent au fost digitalizate, prin întocmirea unor ortofotoplanuri, aproximativ 1.200 din cele peste 3.000 de comune din România. În acest an au fost înfiinţate şi cele două agenţii de plăţi: Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia pentru Dezvoltare Rurală.

Agenţia de Plăţi are acoperită aproape întreaga schemă de personal de 5.000 de salariaţi, la care se vor adăuga câteva sute care susţin examene în aceste zile.

Cea de a doua agenţie de plăţi, fostul SAPARD transformat în Agenţie de Dezvoltare Rurală, are deja 1.700 de proiecte în aşteptare, rămase de la Programul Fermierul. Identificarea parcelelor agricole, acţiune care trebuie finalizată până la sfârşitul anului 2006, este de fapt "legătura dintre fermieri şi ortofotoplanuri care au rezultat în urma fotografierii din avion a terenurilor agricole", a precizat ministrul agriculturii.

În cadrul acestei acţiuni se realizează localizarea proprietarilor în aşa numitele blocuri fizice care au un număr de cod. Aceste coduri sunt introduse în calculator, iar în momentul în care fermierii fac cereri pentru a primi bani de la Uniunea Europeană aceştia vor fi identificaţi în baza de date din Registrul Fermelor şi vor primi banii direct într-un cont pe care îl vor deschide la o bancă.

Ministrul Gheorghe Flutur a subliniat că astfel România se aliniază la sistemul în care lucrează toate ţările din Uniunea Europeană. Pentru finalizarea acţiunii de identificare a parcelelor agricole până la sfârşitul anului, ministrul agriculturii a cerut Agenţiei pentru Plăţi să lucreze şi în week-end-uri. În Prahova au fost întocmite ortofotoplanuri în 14 din cele 90 de comune existente.

Ministerul Agriculturii doreşte să elimine evaziunea fiscală din agricultură

Ministerul Agriculturii face tot posibilul pentru a combate evaziunea fiscală în rândul deţinătorilor de silozuri care forţează producătorii să vândă grâul la preţuri foarte mici. "Încă este un monopol al celor care au depozite şi silozuri", a afirmat ieri ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, citat de Rompres. Pentru a combate evaziunea fiscală, proprietarii de terenuri agricole trebuie să-şi facă programe şi să-şi înfiinţeze silozuri, deoarece după 1990 "cei care au pus mâna pe silozuri au dictat preţul grâului în piaţă", a spus Flutur.

Ministerul Agriculturii a luat în 2006 o serie de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, printre care se numără: licenţierea obligatorie a silozurilor, contorizarea morilor la intrare şi ieşire şi introducerea documentelor cu regim special pentru achiziţia grâului. "Am făcut nişte controale fulger cu Garda Financiară şi am găsit multe nereguli făcute de aceşti intermediari, care umblau cu genţile de bani la capătul tarlalei pentru a cumpăra la negru grâu direct din combină, la preţuri de nimic", a adăugat Gheorghe Flutur.

Ministrul agriculturii atrage atenţia că "evaziunea este în floare" şi la nivelul brutăriilor, care îşi transportă produsele cu aceeaşi factură de mai multe ori. Gheorghe Flutur a solicitat organismelor abilitate ale statului să soluţioneze aceste probleme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb