FMI şi-a îmbunătăţit aşteptările legate de evoluţia economiei mondiale în 2010

F.A
Bănci-Asigurări / 26 ianuarie 2010

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a îmbunătăţit astăzi estimarea privind creşterea economiei mondiale în acest an la 3,9% de la 3,1% anterior şi a majorat, totodată, proiecţia privind avansul economic al zonei euro la 1% de la 0,3% în proiecţia anterioară publicată în octombrie, potrivit AFP, comunica NewsIn.

Potrivit noii estimări, economia SUA ar urma să avanseze în acest an cu 2,7%, cu 1,2 puncte procentuale mai mult decât în proiecţia anterioară, iar produsul intern brut (PIB) al Chinei ar putea creşte în 2010 cu 10%, faţă de 9% cât anticipa în octmobrie.

Fondul a estimat că redresarea economică rămâne dependentă de măsurile anticriză. "Nu se văd încă semne de consolidare a cererii private autonome (care să nu fie indusă de acţiunile autorităţilor), cu atât mai puţin în cadrul economiilor avansate", precizează FMI.

Totodată, Fondul a avertizat guvernele referitor la riscurile de instabilitate legate de datoria publică. "Ţările în care viabilitatea finanţelor publice este din ce în ce mai problematică ar trebui să conceapă strategii de ieşire credibile", a subliniat instituţia.

FMI a mai solicitat "conceperea de strategii credibile, care să permită depăşirea sprijinului politicii monetare şi prezentarea acestora" pentru a atenua temerile referitoare la inflaţie sau o nouă instabilitate financiară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb