Fondul Proprietatea, tatăl pleacă, fiul rămâne

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 29 iulie 2010

Fondul Proprietatea, tatăl pleacă, fiul rămâne

Tatăl directorului economic al Fondului Proprietatea nu mai reprezintă Fondul la "Palace Sinaia"

Enache Buşu a demisionat din funcţie la câteva zile după ce un acţionar al Fondului a sesizat viitorul administrator despre un posibil conflict de interese

Enache Buşu, tatăl directorului economic al Fondului Proprietatea, Cristian Buşu, a demisionat, în urmă cu două săptămâni din Consiliul de Administraţie al "Palace Sinaia", unde a reprezentat pentru aproape şapte luni interesele Fondului Proprietatea. Fondul are o participaţie de 15,42% din acţiunile "Palace Sinaia" (simbol PACY).

Informaţia a fost furnizată de reprezentanţii Fondului la cererea ziarului BURSA, în condiţiile în care pe piaţa Rasdaq, unde este listată "Palace Sinaia", nu există niciun comunicat care să anunţe schimbări în conducerea companiei.

Enache Buşu a fost delegat să reprezinte Fondul Proprietatea în Consiliul de Administraţie al companiei hoteliere la începutul acestui an, fiind votat de acţionarii "Palace Sinaia" în Adunarea Generală din ianuarie. Cu aproape o lună înainte, pe 24 decembrie 2009, Cristian Buşu, fiul său, venea la conducerea Fondului Proprietatea ca membru al Directoratului Fondului şi director economic, alături de Ionuţ Popescu (preşedintele directoratului) şi Valeria Nistor.

Demisia lui Enache Buşu a avut loc la doar câteva zile după ce un acţionar al Fondului a sesizat situaţia viitorului administrator Franklin Templeton, printr-un email.

Reprezentanţii Fondului nu ne-au dat deocamdată niciun indiciu cu privire la motivele care l-au determinat pe domnul Buşu să demisioneze din funcţia de administrator de la "Palace Sinaia".

Fondul Proprietatea: Nu se poate vorbi de un conflict de interese prin numirea lui Enache Buşu la "Palace Sinaia"

Numirea reprezentanţilor Fondului în Consiliile de Administraţie ale companiilor din portofoliu a fost ani la rândul un subiect extrem de sensibil, conducerile succesive ale societăţii refuzând să dea publicităţii lista completă a persoanelor care reprezintă interesele FP.

Contactaţi de ziarul BURSA, reprezentanţii FP au declarat că, în cazul numirii lui Enache Buşu la "Palace Sinaia", nu poate fi vorba de un conflict de interese întrucât "propunerea de numire a domnului Enache Buşu în CA la Palace Sinaia a fost semnată de Ionuţ Popescu şi de Valeria Nistor, nefiind semnată de Cris­tian Buşu". Mai mult decât atât, reprezentanţii FP au spus că Enache Buşu a fost recomandat în funcţia de administrator al companiei hoteliere de experienţa sa în domeniul managementului financiar.

"Domnul Enache Buşu, propus de către Directoratul Fondului în func­ţia de reprezentant în Consiliul de Administraţie Palace Sinaia şi validat în această funcţie prin hotărârea adunării generale a acţionarilor este absolvent de studii superioare, profil tehnic şi matematică şi deţine o diplomă de master în domeniul managementului economico-financiar. Experienţa profesională dobândită într-o perioadă de peste 30 de ani de activitate (inclusiv în funcţii de conducere în mediul privat şi în instituţii publice relevante) l-au recomandat pentru desemnarea în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Palace Sinaia. Oricum, pentru a evita orice discuţii, dl. Enache Buşu a demisionat din CA al Palace Sinaia încă din 18 iulie 2010", se arată în răs­punsul primit de la reprezentanţii Fondului.

Subiectul delicat al reprezentanţilor Fondului în CA-urile companiilor la care acesta are participaţii a intrat şi în vizorul conducerii "Franklin Templeton", viitorul adminis­trator al Fondului Proprietatea. Mark Mobius, şeful FT, şi-a declarat intenţia să numească experţi în CA-urile companiilor din portofoliu, astfel încât să crească presiunea asupra conducerilor să facă performanţă.

NOTĂ

Reprezentanţi ai "Palace Sinaia" au confirmat, pentru ziarul BURSA, că la sediul societăţii există demisia lui Enache Buşu şi că urmează să fie trimis un comunicat Bursei de Valori Bucureşti spre informarea acţionarilor

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca Mobius spune ca vor numi experti in CA la companiile pe care FT are actiuni, unde e neregula, sau ce anume vreti sa semnalati?

    ce vina are omul ala, Enache Buşu, daca a fost ales in CA la propunerea FP iar acum a venit in FP si fiul sau. 

    Enache reprezenta FP la Palace, iar fiusau se ocupa cu altceva, la alt nivel. 

    Deci, ce vreti sa ne spuneti? 

    Poate sunt eu prea adormit, dar nu am inteles stirea.

    Fara suparare!!! 

    1. cum nu e nici o problema ma ??? lumea cu facultati moare de foame si moldovenii prosti ocupa toate functiile pt ca sun securisti , halal tara

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb