FONDUL PROPRIETATEA - TREI ANI DE LA LISTARE CALENDAR

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 22 ianuarie 2014

CALENDAR

1 februarie 2013

Manchester Securities, companie controlată de fondul american de hedging "Elliott Associates", a cumpărat, pe parcursul a cinci şedinţe de tranzacţionare, peste 73 milioane acţiuni ale Fondului Proprietatea, reprezentând mai mult de 0,5% din capitalul social al acestuia. În urma tranzacţiilor, "Elliott" a ajuns la o deţinere de peste 16,5% din titlurile FP.

12 februarie 2013

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a respins contestaţia avocatului Ioana Sfîrăială împotriva avizului Comisiei, din 18 august 2010, prin care Fondul Proprietatea a fost înregistrat în categoria "Alte organisme de plasament colectiv" (AOPC).

15 februarie 2013

Fondul Proprietatea a obţinut în 2012 un profit de 567 milioane lei, cu 4,26% mai mare faţă de 2011, astfel că Franklin Templeton intenţionează să recomande acţionarilor un dividend brut estimat de 0,0408 lei/acţiune, aferent profitului anului 2012.

20 martie 2013

Elliott Associates a cumpărat, prin intermediul Manchester Securities Corp., 70 milioane acţiuni ale Fondului Proprietatea (FP), reprezentând 0,5% din capitalul social al acestuia. În urma acestei achiziţii, fondul american de hedging a ajuns să deţină 17,29% din titlurile FP.

3 aprilie 2013

"Elliot" a propus acţionarilor modificarea Actului Constitutiv, astfel încât administratorul Fondului Proprietatea să poată fi schimbat mai uşor.

13 aprilie 2013

Fondul Proprietatea, acţionar semnificativ la Conpet Ploieşti (COTE), a solicitat distribuirea sumei de 70 milioane lei din rezervele companiei sub formă de dividende, pe lângă suma deja propusă de conducerea societăţii, de peste 28 milioane lei.

25 aprilie 2013

- Fondul Proprietatea (FP) s-a adresat instanţei în cazul acţiunilor de judecare întreprinse împotriva FP de Ioana Sfîrăială, solicitând ca aceasta să plătească diferenţa între preţurile la care s-ar fi derulat programul de răscumpărare a acţiunilor anul trecut şi cele de la data respectivă.

- Grzegorz Konieczny, vicepreşedintele executiv al Franklin Templeton, a declarat că este "aproape sigur" că, până la finele anului, portofoliul Fondului Proprietatea se va schimba şi că FP va vinde unele acţiuni.

Acţionarii Fondului Proprietatea au decis, în Adunarea Generală, că mandatul administratorului nu va fi reînnoit automat, ci va fi supus votului în cadrul unei Adunări Generale a Acţionarilor, organizate cu cel puţin şase luni înainte de expirarea mandatului.

Acţionarii FP i-au ales pe Mark Gitenstein şi Sorin Mîndruţescu în Comitetul Reprezentanţilor.

26 aprilie 2013

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins plângerea formulată de Fondul Proprietatea (FP) împotriva Deciziei CNVM de a nu aviza Actul Adiţional numărul doi la Contractul de Administrare a Investiţiilor.

Autoritatea a precizat că acordarea de distribuţii suplimentare sub forma de dividende speciale nu respectă obiectivele propuse de FT în cursul licitaţiei internaţionale pentru numirea societăţii de administrare a Fondului, şi excede, în opinia CNVM, structura onorariului propus de FT care a dus la acceptarea ofertei şi încheierea Contractului de Administrare.

15 mai 2013

Fondul Proprietatea (FP) anunţă că va vinde o parte din acţiunile ordinare pe care le deţine în cadrul OMV Petrom pe Bursa de Valori Bucureşti. Fondul intenţionează să vândă aproximativ un miliard de acţiuni, care reprezintă aproximativ 1,77% din acţiunile ordinare şi aproximativ 8,78% din participaţia Fondului în cadrul OMV Petrom.

17 mai 2013

Fondul Proprietatea (FP) informează că a vândut 1,11% din acţiunile OMV Petrom, care reprezintă aproximativ 8,78% din participaţia Fondului în cadrul companiei. Numărul acţiunilor vândute este de 632.482.000, iar preţul pe acţiune este de 0,39 lei. Suma care a parvenit Fondului, în urma tranzacţiei, este de 246,6 milioane lei.

30 mai 2013

Fondul Proprietatea a chemat în judecată proaspăt înfiinţata Autoritate pentru Supraveghere Financiară, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu a aprobat comisioanele suplimentare pentru administratorul fondului în cazul accelerării vânzărilor din portofoliu, aprobate de acţionari în aprilie 2012.

12 iulie 2013

RBS a vândut pentru 60 milioane euro aproximativ jumătate din acţiunile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea (FP) în numele companiei de administrare a investiţiilor City of London, al doilea mare acţionar al Fondului.

Cel mai mare pachet, reprezentând 3,012% din capitalul social, a fost transferat printr-un deal de 264,5 milioane lei (59,5 milioane euro). RBS a anunţat că mai deţine 3,17% din acţiunile Fondului Proprietatea, faţă de 6,18% anterior.

13 august 2013

Cotaţia Fondului Proprietatea a atins maximul istoric de 0,7 lei/unitate.

14 august 2013

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat, în primul semestru, un profit net auditat de 514,6 milioane lei, în scădere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când profitul net a fost de 573,9 milioane lei, conform raportului semestrial.

22 august 2013

Compania de administrare a investiţiilor City of London şi-a redus deţinerile din cadrul Fondului Proprietatea (FP) de la 5,007%, la aproximativ 4,999%, în urma unei tranzacţii pe piaţa secundară.

City of London deţinea anterior la Fondul Proprietatea un număr de 1,14 milioane acţiuni, reprezentând circa 0,851% din capitalul social, şi 5,57 milioane warrant-uri, reprezentând 4,156%, din care 1,42 milioane erau emise de Royal Bank of Scotland (RBS) şi restul de 4,15 milioane de Raiffeisen Centrobank AG.

11 septembrie 2013

Fondul Proprietatea anunţă că doreşte să vândă un pachet de maxim 10% din acţiunile Conpet (simbol COTE).

12 septembrie 2013

FP a contestat avizele parţiale date de ASF, în august, pentru modificările actului constitutiv votate în AGA din aprilie 2013 şi acuză Autoritatea că nu şi-a argumentat deloc deciziile.

FP a dat în judecată ASF pentru că predecesoarea sa - CNVM - a respins, la începutul anului, acordarea de comisioane suplimentare Franklin Templeton pentru urgentarea vânzării participaţiilor din portofoliu, aşa cum deciseseră acţionarii Fondului Proprietatea, pe 4 aprilie 2012.

23 septembrie 2013

Nuclearelectrica (SNN) a vândut, cu succes, 10% din acţiuni prin oferta publică iniţială (IPO) derulată pe Bursa de Valori Bucureşti.

Compania de stat a obţinut 281,8 milioane lei (circa 63 milioane euro) pe pachetul de 10% din acţiuni, titlurile fiind emise printr-o majorare de capital la care a participat şi acţionarul minoritar al companiei - Fondul Proprietatea (FP) - cu suma de 30,6 milioane lei (6,8 milioane euro).

2 octombrie 2013

Morgan Stanley, cea mai mare bancă după active din SUA, a raportat o deţinere de peste 5% din capitalul Fondului Proprietatea (FP), devenind astfel al doilea mare acţionar al Fondului.

4 octombrie 2013

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins un nou maxim istoric de 0,7805 lei/unitate.

10 octombrie 2013

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat cererea Franklin Templeton pentru accelerarea programului de răscumpărare de acţiuni Fondul Proprietatea, prin ofertă publică.

Fondul Proprietatea (FP) urma să plătească 1 leu pe acţiune în programul de răscumpărare care viza un pachet de 4,35% din propriile titluri.

16 octombrie 2013

Manchester Securities Corp., reprezentantul fondului americam de investiţii Elliott Associates în acţionariatul Fondului Proprietatea (FP), propune ca durata mandatului societăţii care administrează Fondul să fie redusă la doi ani, de la patru ani, cât este în prezent, potrivit unei solicitări de completare a convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) programată pentru 22/25 noiembrie.

18 octombrie 2013

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat extinderea perioadei de subscriere a ofertei de răscumpărare derulată de Fondul Proprietatea de la 15 la 23 zile lucrătoare, respectiv până în data de 14 noiembrie 2013.

4 noiembrie 2013

Statul a atras la buget 390 milioane de euro pentru 15% din Romgaz, oferta de vânzare îndeplinind criteriile pentru închiderea cu succes.

6 noiembrie 2013

Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea unei hotărâri a acţionarilor Fondului, prin care Franklin Templeton a fost numit administrator. Instanţa a admis recursul formulat de avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar minoritar al Fondului, împotriva unei sentinţe civile din decembrie 2011 şi a constatat nulitatea hotărârii AGEA nr.5/29.11.2010, prin care fusese modificat Actul Constitutiv al FP.

14 noiembrie 2013

- Fondul Proprietatea (simbol FP) a raportat, la 30 septembrie, un profit net de 535,2 milioane lei, în scădere cu 6,85% faţă de perioada similară a anului trecut.

- Fondul Proprietatea a încheiat răscumpărarea accelerată a 4,35% din acţiuni, la preţul de 1 leu/acţiune.

Indicele de alocare stabilit în Oferta publică de cumpărare a acţiunilor Fondul Proprietatea este de 5,704%.

18 noiembrie 2013

Fondul american de hedging "Elliott Associates", cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP), a vândut 1% din acţiunile FP, în cadrul ofertei de răscumpărare derulată de Fond.

22 noiembrie 2013

Acţionarii Fondului Proprietatea au decis să prelungească mandatul administratorului Franklin Templeton, după septembrie 2014, dar numai cu doi ani şi numai în anumite condiţii.

Franklin Templeton trebuie să ţină sub 15% discount-ul dintre preţul acţiunilor şi valoarea unitară a activelor nete (VUAN) în cel puţin două treimi din perioada 1 octombrie 2014 - 30 iunie 2015, iar VUAN trebuie să crească până la 30 iunie 2015.

2 decembrie 2013

- Fondul Proprietatea a fost chemat ca pârât în procesul intentat de avocatul Ioana Sfîrăială Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pentru anularea avizului prin care Fondul a fost înregistrat în categoria alte organisme de plasament colectiv (AOPC).

- Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins un nou maxim istoric, de 0,86 lei/unitate, cu 14% sub valoarea nominală de 1 leu.

11 decembrie 2013

Fondul Proprietatea (FP) anunţă că intenţionează să vândă un număr de aproximativ 1,18 milioane din acţiunile Transgaz (TGN), pe Bursa de Valori Bucureşti.

12 decembrie 2013

Fondul Proprietatea (simbol FP) şi-a vândut întregul pachet de 14,9% din Transgaz (simbol TGN), pentru 302,7 milioane de lei (67,27 milioane de euro).

16 decembrie 2013

Franklin Templeton propune acţionarilor reducerea capitalului social subscris al Fondului Proprietatea (FP) de la 13.538.087.407 RON la 12.861.183.036,65 RON, prin reducerea valorii nominale a acţiunilor de la 1,00 lei la 0,95 lei.

19 decembrie 2013

Franklin Templeton anunţă finalizarea celui de-al doilea program de răscumpărare al Fondului Proprietatea. FP a achiziţionat 1.100.950.684 acţiuni ale FP (echivalentul a 8,2% din capitalul social vărsat al Fondului) prin achiziţii zilnice pe Bursa de Valori Bucureşti şi printr-un program de ofertă publică de cumpărare a 600.000.000 de acţiuni (4,5% din capitalul social vărsat al Fondului). Valoarea totală a programului de răscumpărare a fost de 962,6 milioane lei (excluzând comisioanele de brokeraj şi alte costuri de achiziţie).

20 decembrie 2013

Brokerii sunt de părere că 2013 a fost de departe cel mai bun pentru Fondul Proprietatea şi consideră că sunt mici şansele ca performanţele să mai poată fi repetate şi în viitor.

15 ianuarie 2014

Fondul Proprietatea (FP) a încheiat 2013 cu un profit de 682,15 milioane lei, cu 20,3% mai mare faţă de 2012, pe fondul vânzării participaţiei de 15% din Transgaz, pentru 303,4 milioane de lei (172 lei/acţiune).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb