Spitalul ultramodern pe care autorităţile din Galaţi vor să-l construiască cu fonduri europene accesate prin Programul Naţional de Rezilienţă şi Redresare este aproape de startul lucrărilor. După ce în februarie 2022 a fost aprobată în şedinţa Consiliului Judeţean documentaţia tehnică pentru proiectul ce are o valoare de aproape un miliard de lei, în urmă cu câteva zile, Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi, a anunţat că a fost lansată licitaţia pentru desemnarea constructorului care se va ocupa de ridicarea unităţii medicale.
"Licitaţia pentru construirea unui nou spital la Galaţi. Până pe 19 iulie aşteptăm ofertele din partea constructorilor pentru realizarea celei mai mari investiţii din istoria sănătăţii gălăţene - un nou spital. Suntem în plin proces de derulare a procedurilor de achiziţie publică", a anunţat pe Facebook Costel Fotea.
Noul spital va avea şase etaje şi aceeaşi înălţime cu actualul corp de clădire al Spitalului Judeţean, o suprafaţă desfăşurată totală de peste 96.000 de mp, pe care vor fi amenajate 20 de săli de operaţie şi 375 de paturi, din care 260 pentru spitalizarea continuă, 54 pentru spitalizarea de zi şi 61 de paturi pentru secţia ATI.
"În noul spital vor exista: Blocul Operator, secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, spaţii pentru spitalizare de zi, secţia de Chirurgie Toracică, secţia de Neurochirurgie, secţia de Chirurgie Plastică, spaţii pentru intervenţii de microchirurgie reconstructivă, secţia de Oncologie, Neurologia, Farmacia, serviciul de sterilizare, serviciul de transfuzie sanguină şi multe alte spaţii tehnice. Avem mare nevoie de acest nou spital şi voi merge până la capăt ca acest proiect să fie realizat la Galaţi", a spus Fotea.
Investiţia se ridică la 950 de milioane de lei, iar pentru a obţine finanţarea, Consiliul Judeţean a depus un proiect în PNRR.
"Am depus toate documentele şi studiile necesare pentru ca Galaţiul să obţină fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a anunţat Costel Fotea.