Fonduri Europene

21 noiembrie 2012

Masă rotundă privind achiziţiile pentru operatorii din sectorul economic, organizată de AM POS CCE

F.A.Fonduri Europene / 20 noiembrie 2012

AM POS CCE, în calitate de beneficiar al proiectului "Organizarea unei mese rotunde între Autorităţile de Management şi Organismele Intermediare care gestionează Programe Operaţionale, în vederea schimbului de experienţă în domeniul achiziţiilor realizate de către beneficiarii privaţi", a organizat, în zilele de 14 şi 19 noiembrie, o masă rotundă privind achiziţiile pentru operatorii din sectorul economic, conform unui comunicat remis redacţiei.

Ţara noastră va semna un acord cu BERD pentru asistenţă tehnică

F.A.Fonduri Europene / 20 noiembrie 2012

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, va semna, mâine, un acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltarea (BERD), privind acordarea de asistenţă tehnică ţării noastre, în vederea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune în actualul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene (2007-2013) şi în cel următor (2014-2020).

AFP: "România a ratat şansa fondurilor europene"

AFP: "România a ratat şansa fondurilor europene"

A.D., E.O.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 20 noiembrie 2012

AOAR: "Nu numai că România nu a atras fonduri europene, dar a făcut cheltuieli superioare veniturilor" 

Înregistrând cel mai slab nivel de absorbţie dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, România a ratat şansa fondurilor europene, comenta, ieri, AFP, citată de Mediafax.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

APIA dă adeverinţe pentru credite pentru Măsura 215

F. A.Fonduri Europene / 23 octombrie 2012

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente, informează...

Daciana Sârbu cere bani CE pentru tinerii fermieri

F. A.Fonduri Europene / 16 octombrie 2012

Eurodeputata Daciana Sârbu a solicitat Comisiei Europene (CE) alocarea unor fonduri suplimentare care să ofere sprijin unui număr mai mare de tineri fermieri, în cadrul bugetului destinat Politicii Agricole Comune după 2013, reiese dintr-un...

127 de camere de supraveghere în Drobeta

F. A.Fonduri Europene / 10 octombrie 2012

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a finalizat un proiect, finanţat prin fonduri europene, prin care a instalat 127 camere de supraveghere video a străzilor din oraş, anunţă compania furnizoare, Mira Telecom.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului

more articles

Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo