CONFERINŢA FONDURILE EUROPENE - EDIŢIA A VII-A / CLAUDIA IONESCU, ADR BUCUREŞTI-ILFOV: "POR introduce capital acolo unde celelalte programe operaţionale nu reuşesc"

ALEXANDRU COSTEA
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 23 iunie 2015

"POR introduce capital acolo unde celelalte programe operaţionale nu reuşesc"

Programul Operaţional Regional (POR) introduce capital acolo unde celelalte programe operaţionale nu reuşesc, acest program neavând o alocare "foarte mare" pentru dezvoltarea IMM-urilor, potrivit Claudiei Ionescu, şef al Departamentului de Promovare Regională şi Investiţii în Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Bucureşti - Ilfov.

În opinia domniei sale, un aspect foarte important în creşterea absorbţiei şi a eficienţei este obiectivul unui program, deoarece acesta se măsoară prin indicator: "De aceea, acum suntem foarte atenţi la măsurarea indicatorilor de program. Obiectivul Programului Operaţional Regional este dezvoltarea echilibrată a regiunilor României şi dezvoltarea economică şi socială".

Până acum, Agenţia a avut o alocare de 1,608 miliarde lei pe POR. Pentru această alocare au fost depuse 837 de proiecte, dintre care au fost contractate doar 344, în valoare de 2,2 miliarde lei, ceea ce reprezintă o supracontractare. Scopul a fost ca fondurile aflate la dispoziţia regiunii Bucureşti- Ilfov să fie cheltuite, a arătat doamna Ionescu. Până în prezent, din cele 344 de contracte s-au finalizat 221. Pentru cele 344 s-au rambursat 827 milioane lei, puţin peste jumătate din alocare.

Axa prioritară 4 - Mediul de afaceri a înregistrat o creştere a valorii rambursate în Regiunea Bucureşti-Ilfov, de la 196,5 milioane lei, în noiembrie 2014, la 232,1 milioane lei, în iunie 2015. Pe această axă au fost finalizate 152 de proiecte, din cele 217 contractate în regiune, banii solicitaţi pentru proiectele terminate fiind de 228,8 milioane lei.

Din această axă, pentru microîntreprinderi au fost rambursaţi, până luna aceasta, 119,2 milioane lei. Pe acest segment au fost finalizate 147 de proiecte, din cele 571 contractate.

Şeful Departamentului de Promovare Regională şi Investiţii în ADR Bucureşti - Ilfov a explicat problemele care întârzie implementarea proiectelor: "Acum noi ne canalizăm intens pe procesarea sumelor de rambursare. Aceasta înseamnă nu numai munca agenţiei, dar şi munca benficiarilor. Dacă ei îşi realizează raportul de progres şi cererea de rambursare în mod incorect, aceste lucruri duc la pierdere de timp. Astfel, întoarcem aceste documente până vor fi corecte".

Pe axa prioritară 5 - Turism au fost finalizate doar două proiecte din cele 11 contractate. Pe această axă au fost depuse iniţial 20 de proiecte. Suma solicitată pentru proiectele finalizate este de 71,7 milioane lei. Comparativ cu suma de 68,5 milioane lei, rambursată până în noiembrie 2014, valoarea a crescut la 85,6 milioane lei până luna aceasta. În cadrul acestei axe, pe segmentul patrimoniu cultural nu a fost finalizat niciun proiect din cele 11 depuse şi doar şase au fost contractate.

Oficialul ADR Bucureşti-Ilfov a atras atenţia asupra faptului că eficientizarea absorbţiei europene se poate face prin comunicare continuă şi bună colaborare cu toţi actorii implicaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb