Fondurile mutuale care au mizat pe acţiuni au dat cele mai mari randamente

Ingrid Zamfir
Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2012

Cele trei fonduri mutuale care îşi plasează activele în mod diversificat au încheiat anul 2003 cu creşteri ale unităţilor lor. Acestea s-au situat peste rata inflaţiei şi pes-te aprecierea monedei euro în raport cu leul. Faţă de începutul anului trecut, fondul "Capital Plus" a înregistrat o creştere a unităţii sale de 22,69%, fondul "Integro" a raportat o creştere de 18,48%, iar fondul mutual "Transilvania", o apreciere de 20,21%.

Aceste fonduri au mizat pe instrumente cu un grad de risc mai ridicat, dar şi cu randamente pe măsură. Iulian Panait, analist al societăţii "Certinvest," ce administrează trei fonduri mutuale între care şi "Capital Plus", ne-a declarat că acest fond a cumpărat obligaţiuni TBI Leasing". Obligaţiunile amintite, emise în euro, în luna septembrie, au adus cîştiguri substanţiale în ultimul trimestru al anului. Iulian Panait a precizat că fondul "Capital Plus" a beneficiat atît de dobînda aferentă obligaţiunilor "TBI Leasing" (6,5% pe an), cît şi de creşterea accentuată a monedei euro, consemnată în ultima parte a anului trecut. De asemenea, "Capital Plus", alături de fondul mutual "Transilvania", a inves-tit şi în bilete la ordin, acestea aducînd randamente superioare altor plasamente monetare.

Celelalte fonduri care ar intra la categoria investiţiilor diversificate dar care au ocolit inves-tiţiile într-unul din următoarele instrumente: depozite bancare, acţiuni necotate, certificate de trezorerie sau obligaţiuni au obţinut anul trecut randamente mai mici. Unele dintre acestea, cum sînt "Fortuna Clasic", "Oportunităţi Naţionale" şi "Ardaf", au raportat la finele anului trecut creşteri ale unităţilor lor, dar sub rata inflaţiei sau a creşterii euro faţă de leu. Un caz aparte este "FDI Allegro" (vechea denumire a fondului- "Galaţi"). Deşi nu are investiţii realizate în depozite bancare, acţiuni necotate şi alte active, "Allegro" a reuşit să obţină o creştere anuală a unităţilor de 17,04%, foarte apropiată de creşterea euro/dolar care a fost, în aceeaşi perioadă, de 17,58%.

Trebuie precizat, însă, că cele mai mari creşteri ale unităţilor de fond au fost obţinute anul trecut de fondurile care au mizat în principal pe acţiuni. Aces-tea au fost "Napoca" (40,68%) şi "Intercapital" (23,35%). Fondurile care s-au axat pe plasamente monetare au obţinut, în cel mai bun caz, o apreciere anuală a unităţilor lor, de 16,94% ("Tezaur"), care s-a situat peste rata inflaţiei, dar sub aprecierea euro în raport cu leul.

Menţionăm că nu au fost luate în calcul comisioanele de retragere specifice fiecărui fond în parte şi impozitul pe cîştig de 1%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb