Forscope România: "Cheltuielile cu serviciile cloud din 2023 cu 30% mai mari decât în 2021"

T.B.
Macroeconomie / 23 octombrie 2023

Ionuţ Les, Country Manager pentru România la Forscope

Ionuţ Les, Country Manager pentru România la Forscope

Cheltuielile utilizatorilor finali cu serviciile de cloud au crescut cu aproximativ 30% în 2023 faţă de 2021, la nivel global, în ciuda unei oferte diversificate, arată o analiză Forscope România, se arată într-un comunicat al Forscope, remis redacţiei. Totodată, compania atrage atenţia că aproximativ acelaşi procent de 30% îl reprezintă cheltuielile inutile cu aceste servicii, în condiţiile în care organizaţiile nu reuşesc să identifice cu precizie nevoile proprii de spaţiu de stocare şi alte caracteristici oferite de cloud, menţionează sursa citată.

În 2021, valoarea totală a cheltuielilor cu serviciile de cloud public pentru utilizatorul final s-au ridicat la aproximativ 392 de miliarde de euro la nivel global, potrivit sursei menţionate. Pentru acest an, datele Forscope indică un total de 562 de miliarde de euro, cea mai mare pondere fiind alocată serviciilor Software as a Service (SaaS), respectiv 33%, se mai arată în comunicat. Potrivit Forscope România, doar începând cu luna aprilie 2022, unii dintre cei mai mari furnizori de servicii cloud şi-au scumpit oferta cu procente cuprinse între 10% şi 15%, arată datele comunicatului.

"Într-un context economic imprevizibil, în care inflaţia rămâne ridicată iar companiile doresc să reducă din costuri pentru a evita problemele financiare, perspectivele IT sunt mai puţin favorabile decât se preconiza anterior. Clienţii se confruntă cu creşteri de preţuri legate de utilizarea cloud-ului, însă există soluţii care să reducă aceste costuri pentru organizaţii cu până la 40% într-un interval de cinci ani", arată Ionuţ Les, Country Manager pentru România la Forscope, conform sursei indicate.

Serviciile cloud includ adesea o gamă largă de instrumente şi funcţii care nu sunt utilizate în totalitate, dar care trebuie plătite, menţionează compania. Acestea reprezintă o parte fixă a pachetului şi sunt prezentate în mod obişnuit ca o justificare pentru un cost mai mare al abonamentului, se mai arată în comunicat. Deşi pot fi necesare pentru unii utilizatori de volume mari de date, cele mai multe companii nu maximizează valoarea produsului, iar cheltuielile operaţionale devin treptat mai mari, fără niciun efect pozitiv tangibil asupra performanţei angajaţilor lor, potrivit Forscope.

În acest caz, decizia optimă este implementarea unei soluţii hibrid pentru utilizatorii care nu au nevoie de putere mare, respectiv o combinaţie de servicii cloud pe bază de abonament şi de produse software perpetue, la faţa locului, conform datelor comunicatului. Aceasta permite organizaţiilor să îşi ajusteze cheltuielile pentru software (şi uneori chiar pentru hardware), obţinând în acelaşi timp toate caracteristicile şi serviciile de care au nevoie pentru a-şi desfăşura operaţiunile, informează compania.

"Abonamentele costisitoare pot fi reduse doar la utilizatorii care au cu adevărat nevoie de ele, iar restul angajaţilor pot lucra cu aceleaşi instrumente ca şi până acum, dar cu o cheltuială semnificativ redusă pentru organizaţie. Cu cât o companie poate controla mai bine cheltuielile cu cloud-ul, cu atât mai mulţi bani va avea la dispoziţie pentru a angaja un inginer de software, de pildă, pentru a dezvolta un nou produs sau pentru a accesa un nou segment de piaţă", precizează Ionuţ Les, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb