Forţarea limitelor

Criza provocată de epidemia de Covid-19 forţează limitele sistemelor noastre politice. Democraţia pur şi simplu - şi nu doar democraţia liberală precum în ultimii ani - este pusă în mod deschis sub semnul întrebării. Teoriile conspiraţiei prosperă pe internet, iar neîncrederea structurală a publicului în autorităţi şi permeabilitatea reţelelor sociale nu face decât să accelereze şi faciliteze difuzarea fake news-urilor. Panica, odată instalată, este susţinută şi alimentată prin acest mecanism.

Că unii - precum regimurile autoritare din Rusia sau China - profită politic de acestă situaţie, că încercă să demonstreze ineficienţa democraţiilor liberale, nu e de mirare. Dar, dincolo de toate teoriile conspiraţiei, realitatea demonstrează în mod dramatic că modelul neoliberal de sănătate nu funcţionează nici măcar pentru cei cu venituri mari, în orice caz nu în vreme de pandemie.

Absenţa unui sistem de sănătate democratic care să ofere servicii medicale de calitate tuturor pune în primejdie întreaga societate. Sigur, sistemele de asistenţă medicală nu pot preveni apariţia unui virus de tipul SARS CoV-2 , dar o altă viziune asupra sănătăţii publice ar fi putut favoriza planificarea şi coordonarea eficientă a campaniilor de combatere a episoadelor epidemice. Doar că planificarea de acest tip a fost definită ca ineficientă şi consumatoare de resurse, şi a fost în schimb preferată piaţa care va găsi remedii rapide. Din păcate, pentru zeci de mii de oameni va fi prea târziu!

Deja criza din 2008 a dovedit limitele modelului neoliberal. Dar relansarea economiei a făcut uitate problemele structurale pe care le generează. Lumea globalizată, cu un rol preponderent al companiilor multinaţionale, nu poate suplini rolul statelor. Dar statele au fost puse în situaţia de a se retrage. Însă, în situaţii de pandemie statul minimal nu este o soluţie. Stocul de măşti de protecţie şi de mănuşi de unică folosinţă care să permită circulaţia oamenilor şi funcţionarea societăţii în vremuri de epidemie nu pot fi lăsate la "voia" pieţei. Aşa zisa "piaţă" va considera o astfel de precauţie ca risipă inutilă de fonduri publice. Dar, în astfel de momente de criză, aşa zisa "risipă" se dovedeşte nu doar un element esenţial în politica de asigurare a sănătăţii publice, ci şi a funcţionării economiei.

În privinţa politicilor democratice de contracarare a epidemiei de Covid-19, cazurile Coreei de Sud, al Hong Kong-ului şi al Taiwan-ului sunt relevante, dar modelul acestora nu poate fi replicat imediat în alte părţi. Căci nici producţia de măşti, nici multiplicarea testelor nu se poate realiza rapid, în funcţie de nevoi, câtă vreme producţia lor a fost externalizată din motive de cost. De aceea, avantajul competitiv al Chinei în această criză nu este nici ideologic, nici militar, nici medical, ci ţine de capacităţile de producţie: acolo a fost mutată producţia de elemente esenţiale în susţinerea politicilor noastre - europene sau nord-americane - de sănătate. Şi când China a suspendat producţia, din cauza epidemiei care a bântuit Hubei-ul, statele care depindeau de această producţie nu au putut să-şi asigure necesarul de produse de stringentă necesitate sanitară. Dar, inexistenţa unei rezerve strategice de măşti, mănuşi şi medicamente, este o consecinţă a politicilor naţionale. Ceea ce părea improbabil s-a întâmplat, iar guvernele s-au găsit în imposibilitatea de a găsi soluţii rapide. Aşa că au recurs la tradiţionala carantinare a populaţiei. O carantinare în orb, a tuturor, care se dovedeşte la fel de periculoasă ca şi epidemia. În aceste condiţii teoriile conspiraţiei nu pot să nu prospere.