"Forte Company", unul dintre primii trei mari integratori de sistem şi furnizori de servicii informatice complexe pe piaţa românească, a păşit în anul 2004 cu o nouă identitate corporatistă şi o nouă formă juridică, transformîndu-se din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni.
Schimbarea formei juridice a fost generată de nivelul de maturitate atins de firmă, de cultura corporaţiei, dar este şi o platformă preliminară pentru o posibilă ofertă publică, prevăzută în următorii 2-3 ani.
Procesul de transformare în societate pe acţiuni a inclus şi o creştere a capitalului social subscris cu 20 miliarde de lei.
Domnul Cristian Constantines-cu, preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general al firmei, a declarat: "Am recurs la această < schimbare la faţă >, atît la nivel vizual, cît şi formal, dedicată consolidării poziţiei de top deţinute în prezent, pentru a pregăti participarea cu succes la procesul de consolidare a pieţei româneşti de IT&C, pe care îl prevedem să înceapă în 2005, premergător integrării României în Uniunea Europeană". Domnia sa a adă-ugat: "Începem anul 2004 cu contracte în derulare de circa 12 milioane dolari. În acest an, ne vom concentra pe outsourcing în domeniul privat şi vom oferi servicii noi, legate în principal de dez-voltarea de software aplicativ şi de servicii de tip call center". "Forte Company" are în prezent peste 200 de angajaţi, în Bucureşti şi în 15 dintre cele mai mari oraşe ale ţării, şi ges-tionează, în cadrul contractelor existente, peste 50.000 de calculatoare, distribuite pe întreg teritoriul naţional.
"Pînă în 2004 ne-am propus o prezenţă directă în toate reşedinţele de judeţ", a spus Cris-tian Constantinescu.
Domeniile de activitate sînt: integrare sisteme informatice (consultanţă, proiectare, dez-vol-tare, implementare, instruire), comunicaţii (prelucrare şi transmitere date, Internet, e-mail), distribuţie de echipamente tehnică de calcul şi software, proiectare şi dezvoltare software, mentenanţă, compania a-vînd parteneriate cu IBM şi Microsoft.
"Forte Company" a fost înfiin-ţată în decembrie 1990, fiind o societate cu capital integral privat, românesc şi străin, cu activitate exclusiv în domeniul IT&C. Rezultatele obţinute pe parcursul anului 2003 confirmă nivelul atins în 2002, considerat an de vîrf, printr-o cifră de afaceri în jurul valorii de 20 milioane de dolari.