Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 11 aprilie 2016

Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă

Actualizare 12:14

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost luni dimineaţă la DNA, unde a fost pus sub urmărie penală într-un nou dosar, informează DNA. Groparul CFR este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, transmit televiziunile de ştiri.

Procurorii spun că i-a minţit pe judecători când a fost audiat la Tribunalul Bucureşti. Necolaiciuc a fost eliberat condiţionat în vara anului trecut după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani şi şase luni primită în dosarul CFR, pentru o fraudă de 2,7 milioane de euro, aminteşte Antena3.

Fostul şef al CFR a fost găsit vinovat că a deturnat fonduri primite prin proiectul de refacere a infrastructurii feroviare după inundaţiile din 2000.

"Procurorii DNA au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Necolaiciuc Mihai, fost director general al CNCFR SA, sub aspectul infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului", se arată în comunicatul DNA.

În ordonanţa procurorilor scrie că:"Necolaiciuc Mihai a fost audiat în calitate de martor, în ziua de 05 aprilie 2016, în dosarul 35211/3/2015 al Tribunalului Bucureşti. În această împrejurare, suspectul Necolaiciuc Mihai a prezentat declaraţii care contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea".

"Necolaiciuc Mihai, suspect în prezenta cauză, a avut o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esenţial, cu eficienţă probatorie, concludente şi pertinente în cercetarea şi soluţionarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanţa de judecată, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul instanţei anterior amintite. Dosarul penal aflat în prezent în stadiu de judecare la instanţă şi în care Necolaiciuc Mihai a fost audiat ca martor a fost mediatizat prin comunicatul nr. 1530/VIII/3 din data de 30 septembrie 2015, la finalizarea anchetei fiind trimişi în judecată 3 inculpaţi, pentru infracţiuni de trafic de influenţă. În prezenta cauză, suspectului Necolaiciuc Mihai i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie" se arată în comunicatul DNA

Mihai Necolaiciuc s-a prezentat luni la DNA, ocazie cu care procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

(I.D.)

----

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc este audiat, luni, de procurorii DNA, transmit televiziunile de ştiri.

Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane de euro, transmite Antena3.ro.

Necolaiciuc mai are o condamnare de patru ani şi şase luni, din octombrie 2014, dată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice, precizează sursa citată.

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost eliberat condiţionat pe 17 iulie, după ce a executat nouă luni de închisoare din pedeapsa de patru ani şi şase luni primită într-un dosar de fraudă cu prejudiciu de 2,7 milioane de euro, aminteşte sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fratia penalilor de la CFR Calatori: Litra Marcel , director comercial CFR Calatori -luare de mita ; Secara Vasile, fost director general CFR Calatori-santaj; Berinden Nicolae , fost sef oficiu jurudic CFR Calatori-complicitate la santaj; Mogan Petru , sef serviciu logistica CFR Calatori,mentinut de Dorobantu Valentin in aceasta functie fara a avea nicio conditie indeplinita in vederea ocuparii ei ,nici cel putin cea de vechime -evaziune fiscala,tainuire, abuz in serviciu, dare de mita, etc. Radulescu Gheorghe , fost director CFR Calatori Brasov-santaj, fals si uz de fals. Claudiu Dumitrescu, fost membru in CA al al CFR Calatori-trafic de influenta, luare de mita,etc. Dorobantu Valentin, fost director general CFR Calatori-abuz in serviciu, comportare abuziva, etc. Gavris Teodor, fost director tractiune CFR Calatori-luare de mita, trafic de influenta, etc. Protopopu Telu,fost director general adjunct CFR Calatori -trafic de influenta , luare de mita, etc?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb