Fostul procuror DNA Mircea Negulescu rămâne în arest preventiv

A.P.
Anticorupţie / 4 august 2020

Fostul procuror DNA Mircea Negulescu rămâne în arest preventiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, o cerere făcută de Mircea Negulescu, prin care fostul procuror solicita să-i fie înlocuit arestul preventiv cu o măsură mai uşoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, conform Agerpres.

Decizia instanţei nu este definitivă, iar fostul procuror poate face contestaţie în 48 de ore.

Mircea Negulescu se află în arest preventiv din data de 23 iulie, el fiind acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul "Tony Blair", care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta.

În acelaşi dosar, fostul ofiţer de poliţie judiciară Mihai Iuliano Iordache este acuzat de complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina lui Mircea Negulescu.

"În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA - ST Ploieşti, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA - ST Ploieşti, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 persoane, precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de 3 persoane, despre care cunoştea că sunt nevinovate, şi ar fi determinat judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună, fără vinovăţie, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit", susţine Secţia specială de anchetare a magistraţilor.

Totodată, Mircea Negulescu este acuzat că ar fi determinat 4 persoane, "prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant", să dea declaraţii mincinoase în cele două dosare instrumentate, ar fi determinat 3 persoane să formuleze, ca urmare a constrângerii exercitate asupra lor, denunţuri cu privire la existenţa unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, ar fi procedat la falsificarea denunţurilor şi a declaraţiilor acestor persoane prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi la clasificarea denunţurilor ticluite în numele a doi dintre denunţători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb