FOTBAL ŞI BANI Pariuri riscante cu bani publici!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 17 august 2017

Pariuri riscante cu bani publici!

Trei formaţii care susţin că sunt continuatoarele unor echipe de mare tradiţie (Rapid, Steaua şi Dinamo) se vor lupta pentru locul 1 în Liga a 4-a bucureşteană. Două dintre ele sunt alimentate din bani publici, de la Ministerul Apărării Naţionale (CSA Steaua) şi de la Primăria Sectorului 1(FC Rapid), a treia este finanţată de asociaţia care deţine contractul de închiriere a stadionului Dinamo. Cum din acest eşalon se califică pentru barajul de promovare în eşalonul trei o singură echipă, unde va întâlni o campioană judeţeană (cel mai probabil Dâmboviţa, Prahova sau Giurgiu), este evident că una dintre formaţii nu-şi va îndeplini obiectivul, acela al unor promovări succesive până în prima divizie. Faptul că bugetele celor trei sunt cu mult peste nivelul competiţiei nu asigură automat promovarea, având în vedere concurenţa, fiind deja evident că maxim un pariu făcut pe bani publici va fi câştigător.

Deocamdată nici locul în Liga a 4-a nu este sigur 100% pentru niciuna dintre echipe, dar există şanse mari ca Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti să le permită înscrierea, mai ales că aceste formaţii îndeplinesc condiţiile de participare impuse de către AMFB (să deţină dreptul de folosinţă pentru un teren de fotbal omologat, să aibă contract cu un antrenor care deţine cel puţin Licenţa C, să nu aibă datorii din neachitarea taxelor sportive şi către antrenori sau jucători, să aibă banii pentru a depune un fond de garanţie).

CSA Steaua, echipă condusă de Marius Lăcătuş şi antrenată de Ion Ion, şi-a propus ca până în 2020 să ajungă în prima ligă. În această vară şi-a format un lot de jucători, iar bugetul anunţat, 300.000 de euro pentru primul sezon, este unul foarte mare pentru acest nivel. Cristian Petrea, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, i-a asigurat pe susţinătorii acestei formaţii că în Ghencea va juca "adevărata" Steaua: "Continuatoarea Stelei suntem noi. Noi avem drumul nostru şi mergem mai departe. Nu au existat negocieri cu clubul lui Becali şi nu există. Ne dorim să începem un proiect mic pe care să-l dezvoltăm în fiecare an. În 2020 vrem să înscriem echipa în Liga 1. Palmaresul CSA Steaua este din 1947 până în 2003."

Noul Rapid, aflat sub umbrela Primăriei Sectorului 1, are un buget similar şi aceleaşi ambiţii, promovări succesive, astfel încât în 2020 echipa să fie în Liga 1. Marius Măldărăşanu va fi noul antrenor, iar din conducere vor face parte foştii fotbalişti giuleşteni Daniel Pancu şi Daniel Niculae. Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache a anunţat care sunt obiectivele: "Aşa cum am promis, din noua echipă de conducere a clubului de fotbal fac parte numai rapidişti. Daniel Niculae va fi preşedintele clubului, Daniel Pancu, director tehnic, Marius Măldărăşanu, antrenor, iar Ovidiu Burcă va fi director general sau manager. Îi vom prezenta pe toţi oficial în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Primărie în 21 august. Am înfiinţat o nouă entitate sportivă care va folosi mărcile şi sigla FC Rapid. Am semnat şi contractul de închiriere a mărcilor cu societatea în insolvenţă, acesta este valabil până la licitaţia care va avea loc în toamnă. Atunci vom cumpăra mărcile şi palmaresul şi totul va fi în regulă. Am vorbit la AMFB, acum se fac toate procedurile, cu acte şi tot ce este nevoie. Vom juca în Liga a IV-a, la fel ca echipa celor de la Clubul Sportiv al Armatei".

Ultimii înscrişi în luptă sunt cei de la Dinamo. Aici banii vin de la Asociaţia Club Sportiv Fotbal Club Dinamo, controlată de Nicolae Badea, iar rolul formaţiei este acela de a pune capăt discuţiilor legate de faptul că asociaţia deţinea stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, dar nu avea şi o echipă de fotbal care să-l folosească. Directorul Tehnic al noii echipe va fi Dan Ionescu, fostul şef al Departamentului Juniori al FRF, Ionel Augustin va fi antrenor principal, iar Emilian Dolha se va ocupa de pregătirea portarilor. În plus va fi înfiinţat un centru de copii şi juniori, care se va numi "Academia de Fotbal Cornel Dinu". Conform unor informaţii, investiţia în acest proiect va fi de 3.000.000 de euro.

Lupta este interesant, dar la fel de interesant va fi şi modul cum vor fi explicate cheltuielile în cazul echipei/echipelor care vor rata calificarea la dubla de baraj. Noua ediţie a Ligii a 4-a bucureştene debutează pe 1 septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb