FP face presiuni pentru listarea "Nuclearelectrica" şi "Hidroelectrica"

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 19 august 2011

Fondul Proprietatea (FP) a cerut convocarea de Adunări Generale Extraordinare la "Hidroelectrica" şi "Nuclearelectrica", pentru aprobarea listării celor două companii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au anunţat, ieri, reprezentanţii FP.

"Credem cu tărie că Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt pregătite să iasă pe piaţă şi că acest proces trebuie să înceapă cât mai repede posibil. Companiile au nevoie de finanţare, de mai multă transparenţă şi deschidere, de guvernanţă corporativă îmbunătăţită şi eficienţă crescută. Suntem încrezători că Ofertele Publice Iniţiale ale Hidroelectrica şi Nuclearelectrica pot avea succes, ceea ce va atrage mai mulţi investitori pe piaţă şi va creşte valoarea portofoliului Fondului Proprietatea", a declarat Greg Konieczny, manager de fond Fondul Proprietatea.

Adunările Generale Extraordinare ale Acţionarilor "Hidroelectrica", respectiv "Nuclearelectrica", ar trebui să aibă loc în maxim 60 de zile de la solicitarea înaintată de Fondul Proprietatea, susţin reprezentanţii Fondului.

Fondul Proprietatea este acţionar minoritar la cele două companii, deţinând 10% din "Nuclearelectrica" şi 20% din "Hidroelectrica", potrivit informaţiilor de pe site-ul Fondului. FP a fost unul dintre cei mai activi oponenţi ai includerii celor două societăţi în campionii energetici naţionali "Electra" şi "Hidroenergetica", susţinând, în schimb, listarea lor la bursă.

Aceasta ar aduce, în opinia conducerii FP, avantaje Guvernului, Fondului şi companiilor, precum creşterea transparenţei, responsabilitatea decizională a managementului companiilor în faţa tuturor acţionarilor, acces la finanţare etc.

La finele lunii iulie, Ministerul Economiei a anunţat că va majora cu 10% capitalul social al companiilor "Hidroelectrica" şi "Nuclearelectrica", printr-o ofertă publică primară. Instituţia nu a precizat, însă, data de lansare a ofertelor de vânzare a acţiunilor celor două companii energetice. Oficialii FP ne-au precizat atunci că susţin majorarea capitalului cu 10%, dar că ar fi recomandat ca statul să vândă o parte din deţinerea sa ca să facă oferta şi mai atractivă pentru potenţialii investitori.

Scenariul propus anterior de FP era ca statul să îşi reducă participaţia la "Hidroelectrica" de la 80% la 51%, iar Fondul Proprietatea să îşi diminueze deţinerea la 13%, rezultând un free-float de 36%, în timp ce la "Nuclearelectrica", statul ar putea să rămână cu o deţinere de 51%, iar Fondul Proprietatea, cu una de 6%, în urma unei Oferte Publice Iniţiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb