FRANCEZII AVERTIZEAZĂ: Prezenţa Airbus în România, pusă în pericol de o eventuală colaborare IAR Ghimbav - Bell Helicopter

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 22 decembrie 2016

Prezenţa Airbus în România, pusă în pericol de o eventuală colaborare IAR Ghimbav - Bell Helicopter

Compania Airbus Helicopters, divizia pentru elicoptere a gigantului aeronautic Airbus, a trimis o scrisoare oficială firmei IAR SA Ghimbav, controlată de statul român şi cu care societatea se află într-un parteneriat pentru întreţinerea si modernizarea elicopterelor, în care solicită informaţii legate de memorandumul semnat între IAR şi compania americană Bell Helicopter, avertizând că acesta "pune în pericol prezenţa Airbus Helicopters în România".

Scrisoarea este semnată de Olivier Michalon, Senior Vice President responsabil pentru Europa în cadrul Airbus Helicopters, şi a fost transmisă pe 15 decembrie directorului general al IAR SA, Ion Dumitrescu. O copie a documentului a fost transmisă şi ministrului Economiei, Costin Borc, care este şi vicepremier.

Ministerul Economiei deţine 64,89% din acţiunile IAR SA.

Scrisoarea a fost transmisă după ce, în 14 noiembrie, compania americană Bell Helicopter, controlată de grupul Textron, a anunţat că a semnat un memorandum de înţelegere cu IAR Ghimbav.

Înţelegerea prevede că cele două părţi discută despre o eventuală colaborare ce ar putea consta în sprijin tehnic, în cazul în care România va cumpăra elicopterul de atac AH-1Z Viper produs de grupul american, deşi o astfel de opţiune nu a fost niciodată făcută publicĂ de către autorităţile române.

În comunicatul oficial publicat de către Bell, directorul general al IAR SA este citat cu o declaraţie în care susţine entuziast colaborarea cu compania americană.

"Bell Helicopter este un partener global puternic şi suntem încântaţi să avem această oportunitate. Urmează să explorăm diverse modalităţi de colaborare pentru una dintre cele mai capabile platforme din lume", a afirmat Ion Dumitrescu, citat în comunicatul Bell Helicopter.

Borc neagă implicarea statului

Grupul Airbus a reacţionat la anunţul din 14 noiembrie prin discuţii cu vicepremierul Costin Borc, cel care are, în mod normal, un cuvânt greu de spus ca reprezentant al acţionarului majoritar în raport cu IAR. Însă Borc le-a spus reprezentanţilor Airbus Helicopters că statul român nu a fost implicat în documentul semnat cu Bell.

"În urma corespondenţei avute cu privire la aceste aspecte cu vicepremierul României, domnul Costin Borc, (...) am stabilit că autorităţile române nu au fost implicate nici ca parte semnatară şi nici în alt fel în relaţiile de afaceri între IAR şi Bell Helicopters, inclusiv negocierile pe care le-aţi desfăşurat şi care au avut ca rezultat semnarea memorandumului menţionat", se arată în scrisoare.

Potrivit Airbus Helicopters, vicepremierul Borc le-a solicitat reprezentanţilor companiei franceze să se adreseze direct directorului general al IAR.

Airbus, lezată de anunţul unei posibile colaborări a IAR Ghimbav cu Bell

Reprezentanţii Airbus îl avertizează pe directorul IAR că Bell este un competitor direct al Airbus Helicopters.

"Cum ne-am exprimat deja îngrijorările către Guvernul României, o astfel de colaborare între IAR şi concurentul nostru direct Bell Helicopter ne ridică o îngrijorare legitimă legată de colaborarea noastră extinsă în cadrul companiei mixte, care a avut ca rezultat crearea Airbus Helicopters Romania SA", precizează Airbus Helicopters, în scrisoarea menţionată.

Airbus Helicopters Romania SA este o companie mixtă creată în 2002, la Ghimbav, între Eurocopter, vechea denumire a Airbus Helicopters, şi IAR SA şi care realizează servicii de mentenanţă, modernizare şi reparaţii pentru elicopterele produse de grupul Airbus, precum şi de vânzare a elicopterelor noi.

Separat de compania mixtă, Airbus Helicopters a construit o uzină nouă la Ghimbav, inaugurată în septembrie 2016 în prezenţa preşedintelui Franţei, Franşois Hollande, şi care urmează să producă modelul de elicopter H215.

Francezii de la Airbus Helicopters vor să ştie dacă memorandumul semnat între IAR şi Bell este compatibil cu continuarea colaborării dintre IAR şi Airbus.

"Suntem interesaţi să cunoaştem detalii ale colaborării dintre IAR şi Bell Helicopter pentru a determina compatibilitatea termenilor acestei colaborări cu termenii colaborării din cadrul companiei mixte, aşa cum au fost agreaţi de comun acord în cadrul Acordului Acţionarilor semnat în 23 iulie 2001 între Airbus Helicopters (anterior denumită Eurocopter SAS) şi IAR, cu amendamentele ulterioare", arată scrisoarea trimisă de Airbus Helicopters.

Acordul Acţionarilor prevede că, în cazul în care societatea IAR este cumpărată sau controlată de un concurent al oricărei companii din grupul EADS, compania mixtă urmează să intre în posesia Airbus, dacă grupul îşi exprimă unilateral o astfel de intenţie.

Mai exact, Airbus Helicopters ar avea dreptul de a cumpăra partea IAR în compania mixtă. Airbus Helicopters avertizează că acordul dintre IAR şi Bell pune în pericol întreaga prezenţă a Airbus în România.

"Vă mai solicităm prin această scrisoare să ne informaţi în legătură cu orice evoluţie viitoare a relaţiilor de cooperare dintre IAR şi Bell Helicopters, deoarece aceasta poate pune în pericol prezenţa Airbus Helicopters în România", mai arată scrisoarea.

În acest an, Airbus a avut deja o experienţă negativă cu un alt stat din regiune, Polonia, care a ingheţat negocierile cu Airbus Helicopters cu privire la achiziţia a 50 de elicoptere H-225M Caracal, după schimbarea guvernului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. De ce nu Americanu?

    Deci Bell au pus un comunicat despre discutii cu cei de la IARV insa societatea cotata la BVB nu a dat nici o astfel de stire. Aflam de la altii.

    De ce oare? 

    Sint doua variante: 

    1. americanii au inventat discutiile 

    2. IARV a omis sa dea comunicat.

    Care varianta o fi cea adevarata? 

    1. Problema nu se pune cine cu cine a vorbit ci statul Roman cu ce elicoptere vrea sa inzestreze armata? Jocurile se fac undeva mai sus si chiar foarte sus. Inseamna sute de milioane de EURO....

      Prima data stirea despre discutiile dintre IARV si Bell a dat-o Miose Guran. Acum cateva luni. Inca era pe sticla. Mi s-a parut ciudat (nu am vazut, inca, stiri date de Moise care sa nu fie reale) ca doar el a dat-o. Nici Bursa nu a spus nimic inainte de stirea de la BZD.

      Emitentul insa avea obligatia sa informeze investitorii. OBLIGATIE! Se aude?

      Sunt stiri/evenimente care pot influenta pretul actiunii. Sau ... pe cei de la IARV nu-i intereseaza? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb