Franţa prelungeşte controlul la frontieră

V.D.
Internaţional / 5 aprilie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Franţa a informat Comisia Europeană că îşi va prelungi controlul la frontieră până la sfârşitul lui ocotmbrie, din cauza persistenţei ameninţării teroriste, potrivit CE, scrie AFP.

Austria, care face parte dintre cele şase ţări ce au reintrodus controale la frontiere în interiorul spaţiului Schengen, le va menţine tot şase luni, potrivit unei scrisori trimise la Bruxelles de Guvernul de la Viena, citată de agenţia austriacă de presă APA.

"Am primit notificarea Franţei săptămâna aceasta", în vederea unei prelungiri cu şase luni a controalelor după perioada actuală, care se încheie la 30 aprilie, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a CE, precizând că Bruxellesul nu a primit acelaşi lucru de la Austria.

"Notificarea" franceză va permite Parisului să-şi menţină controalele la frontieră pe care le-a reintrodus după atentatele de la Paris de la 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, prelungite până în prezent din şase în şase luni.

Spre deosebire de controale provizorii justificate din cauza migraţiei, cele care ţin de securitate nu necesită unda verde a Comisiei, potrivit reglementărilor în vigoare în spaţiul Schengen.

Această zonă, alcătuită în prezent de 26 de ţări, dintre care 22 sunt membre UE, este un spaţiu de liberă circulaţie în interiorul căruia controalele călătorilor la frontiere au fost abolite, mai puţin în cazul unor derogări provizorii.

În afară de Franţa şi Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia practică în prezent asemenea controale.

Derogările curg până pe 12 mai în cazul acestor din urmă cinci ţări, care-şi justifică actualele controale prin motive de securitate, după ce le-au reintrodus iniţial din cauza crizei migraţiei. Aceste state continuă însă să menţioneze "mişcări secundare persistente" ale unor migranţi în notificările lor către CE.

În scrisoarea sa către CE, citată de APA, ministrul austriac de Interne Herbert Kickl (FPÖ) explică astfel că vrea o prelungire de şase luni, pentru că "trecătorii ar vedea abandonarea controalelor la frontierele interne ca pe un fals semnal şi şi-ar intensifca activităţile".

Cu excepţia Franţei, reintroducerea unor controale provizorii în spaţiul Schengen a fost legată la început de haosul migraţiei de la sfârşitul lui 2015 la frontiera extrenă greacă. Însă CE consideră de-acum că situaţia este sub control acolo şi a avertizat că nu îşi va mai da unda verde unor controale în baza acestui motiv juridic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb