Franţa şi Germania se alătură procesului împotriva Ungariei în cazul legii de protecţie a minorilor

G.D.
Internaţional / 7 aprilie 2023

Franţa şi Germania se alătură procesului împotriva Ungariei în cazul legii de protecţie a minorilor

Franţa şi Germania s-au alăturat acţiunii judiciare pe care Comisia Europeană a declanşat-o împotriva Ungariei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cazul legii pentru protecţia minorilor, despre care Bruxellesul consideră că este o lege homofobă ce încalcă "drepturile fundamentale şi valorile europene" pentru că interzice în şcoli materialele despre homosexualitate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Anterior, Finlanda s-a alăturat şi ea demersului, imediat ce Ungaria i-a ratificat aderarea la NATO, atitudine taxată de Budapesta ca fiind lipsită de onestitate. "Prietenii noştri finlandezi mai au multe de învăţat în materie de onoare. Să cerşeşti până obţii ceva, apoi să întorci imediat spatele nu este un comportament onorabil", a remarcat secretarul de stat din MAE ungar Tamas Menczer.

Numărul statelor UE care s-au asociat acestei acţiuni a Comisiei Europene, susţinută şi de Parlamentul European, ajunge astfel la 15 - Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Irlanda, Malta, Danemarca, Portugalia, Spania, Suedia, Slovenia, Grecia, Finlanda, Franţa şi Germania.

"Pentru noi este clar: legea ungară încalcă legislaţia UE, drepturile fundamentale şi valorile europene. Aducem Ungaria în faţa CJUE şi acum îi revine tribunalului să se pronunţe", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

"Cincisprezece state membre şi Parlamentul European, instituţie a poporului european, se poziţionează clar de partea libertăţii", s-a bucurat eurodeputatul francez Pierre Karleskind, membru al grupului Renew Europe şi vicepreşedinte al intergrupului LGBTI din Parlamentul European.

Adoptată în anul 2021, noua lege ungară care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli prevede că ''pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani''.

Legea a fost criticată de lideri vest-europeni şi de Comisia Europeană, a cărei preşedintă Ursula von der Leyen a catalogat-o drept o ''ruşine''.

În replică, premierul ungar Viktor Orban a explicat că această lege nu va afecta drepturile persoanelor LGBT, întrucât ea ''nu priveşte homosexualii, ea priveşte modul în care părinţii doresc să facă educaţia sexuală a copiilor lor''. Orban a acuzat Parlamentul European şi Comisia Europeană că vor ''ca Ungaria să lase activiştii şi organizaţiile LGBTQ în şcoli şi grădiniţe''.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Casa arde si sefii UE se ocupa de marea problema LMBTQ+

    DE AC cu CASATORIA HOMO, NU CU INFIEREA DE COPII DE CATRE UN CUPLU HOMO, NU CU PROPAGANDA HOMO IN SCOLI! DE CE, CAND ,,TARA ARDE" BABA SE PIAPTANA"?!

    Mutilarea copiilor e un drept al omului. Cine vrea să vadă despre ce e vorba să caute transgender surgery pe orice motor de căutare.Și spuneți că "i-a acuzat" de parcă nu ar fi exact așa.

    Problema este urmatoarea:cand ungurii faceau ca toti dracii prin Europa ca nu li se acorda drepturi minoritatilor desi li se acorda si li se acorda mai mult ca tuturor minoritatilor luate la un loc,cand ungurii au pretentii teritoriale care nu li se cuvin si toata lumea stie asta,cand manifesta comportamente xenofobe si cate si mai cate,aceasta Comisie Europeana nu are nici ochi sa vada,nici urechi sa auda.Insa cand ungurii au dreptate cu promovarea homosexualitatii in scoli,lucru anormal si lipsit de onestitate fiindca este vorba despre niste copii usor influentabili, se basica toate somitatile de la Bruxelles.Pentru a face educatie sexuala in scoli este nevoie de acordul parintilor,educatie sexuala absolut necesara pornind de la igiena intima si pana la bolile cu transmitere sexuala,riscul unei sarcini la varsta tanara si multe altele.In loc sa se ocupe de probleme vitale pentru Europa,asta ii freaca pe ei grija ca sunt ungurii homofobi fiindca nu-si lasa copii sa fie influentati de comportamente anormale.Orban a avut oricum dreptate si in legatura cu ajutorul acordat Ucrainei si cu multe altele.A avut coloana vertebrala si a spus ce a fost de spus.Noi ca popoare avem cam aceleasi valori morale,daca nu ne-ar freca la cap cu Ungaria mare ar fi mult mai bine si constructiv pentru ambele popoare.Doamne,Dumnezeule,zici ca problema homosexualitatii arde,nu mai avem ce manca daca nu vin activistii si organizatiile LGBTQ in scoli si gradinite!Este de necrezut unde s-a ajuns!

    Astea sunt celebrele "valori europene" actuale: pedofilie si transgenderism, si in randul minorilor! Practic, cunoscutul si elegantul slogan european de la inceputul anilor 2000: "Unitate in diversitate" a fost inlocuit astazi cu: "Unitate in marxism si perversitate"! Respect Ungaria, pt ceea ce face in domeniul protejarii propriilor copii!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb