Franţa susţine găsirea unei soluţii rapide la disputa cu Londra privind pescuitul

J.P.
Internaţional / 9 noiembrie 2021

Franţa susţine găsirea unei soluţii rapide la disputa cu Londra privind pescuitul

Franţa a lansat marţi un apel la găsirea unei ''soluţii rapide'' la diferendul care opune Parisul şi Londra în dosarul licenţelor de pescuit, după o nouă discuţie între secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, şi ministrul britanic pentru Brexit, David Frost, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

''În această dimineaţă am avut o nouă discuţie cu @DavidGHFrost. Franţa rămâne deschisă pentru dialog, dar trebuie găsită o soluţie rapidă pentru pescarii noştri, cu respectarea deplină a acordurilor noastre'', a scris Beaune pe Twitter.

În virtutea Acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice cu condiţia de a face dovada că pescuiau acolo şi înainte.

Însă în prezent între francezi şi britanici există un diferend cauzat de licenţele de pescuit. În zonele încă disputate (zone de 6-12 mile marine de coastele britanice şi de insulele anglo-normande), autorităţile de la Londra şi din insula Jersey au acordat puţin peste 210 de licenţe definitive, iar Parisul a solicitat încă 200.

Franţa ameninţase cu interzicerea începând de la 1 noiembrie, ora 24:00, a accesului navelor de pescuit britanice în şase porturi din regiunile Normandia şi Bretania şi cu înăsprirea controalelor sanitare şi vamale asupra navelor şi camioanelor britanice în cazul în care Londra nu acordă mai multe licenţe pescarilor francezi.

În final Parisul nu a pus în aplicare acest ultimatum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb