Fraţii Marius şi Emil Cristes-cu au investit 10 milioane de euro în hotelul Timişoara pentru a ridica gradul de confort al unităţii la cinci stele, urmând ca în luna aprilie să inaugureze 80 de camere noi. Ei au anunţat că vor investi alte nouă milioane de euro pentru amenajarea unei parcări subterane, a unui centru de conferinţe şi a unui centru spa. Parcarea urmează să aibă 100 de locuri, 1.500 de metri pătraţi de spaţii comerciale, centrul spa ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, în timp ce sala de conferinţe va avea o capacitate de 2.000 de locuri, cea mai mare din oraş.
Cei doi fraţi estimează că cifra de afaceri a hotelului va creşte în acest an cu 30% după deschiderea noilor camere, eveniment care va avea loc cel mai târziu pe 15 aprilie. Hotelul ar urma să fie primul de cinci stele din Timişoara.
Hotelul de 140 de camere este deţinut de societatea Bega Turism, care mai are în Timişoara Hotelul Nord, de 36 de camere, dar şi hotelul Timişoara din Sânnicolau Mare, cu 40 de camere.
Compania face parte din grupul de firme Bega al fraţilor Emil şi Marius Cristescu. Din acest grup mai fac parte domenii precum industria chimică (Begachim, Chimforex), foraj petrolier (Foraj Sonde Craiova), comerţ (Bega Com), turism (Bega Turism), transport (Bega Trans Auto) şi imobiliare (Bega Imobiliare).