FRISON ÎN PIAŢA FINANCIARĂ MONDIALĂ "Isărescu creşte dobânzile la lei în plină criză globală"

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 februarie 2018

"Isărescu creşte dobânzile la lei în plină criză globală"

(Interviu cu analistul economic Lucian Isar)

Reporter: Piaţa americană s-a prăbuşit zilele acestea, din cauza vânzărilor masive de acţiuni. Cel mai mare declin a avut loc luni, În acelaşi timp cu instalarea noului preşedinte FED.

Pieţele internaţionale au reacţionat după piaţa americană, înregistrând scăderi. Cum comentaţi ce se întâmplă în SUA şi în întreaga lume?

Lucian Isar: Pieţele de active financiare nu merg doar într-o singură direcţie şi este mai uşor de făcut bani pentru anumite tipuri de investitori, pe pieţe volatile.

Dacă devine prea riscant să mai "tranzacţionezi în sus", vânzarea devine cea mai sănătoasă rută. Indicii de volatilitate erau de multă vreme la niveluri anormal de scăzute şi deja aceste produse care conţin pariuri pe volatilitate erau ultra aglomerate de investitorii de retail ce operau în marjă. Aglomerarea investitorilor mici este, de obicei, un bun semn de ieşire din poziţia investiţională pentru că o poţi face fără să vinzi în bid-uri, ci să te laşi cumpărat în ask-uri. După ce ai "descărcat", desigur, apare vânzarea agresivă pentru a genera un val. Scăderea nu afectează doar pieţele de acţiuni, ci şi active exotice gen cripto-monedele şi în curând real estate-ul.

Creşterea din ultima perioadă pe piaţa americană şi pe cea din România nu mai avea motivaţii în afara cererii de pe conturile de retail mai puţin informate şi a manipulărilor în preţ în perioada de plată a bonusurilor.

Noile niveluri de preţ ale diferitelor clase de active încă au de internalizat noul ciclu de dobânzi şi noile reglementări în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Reporter: Cum va influenţa prăbuşirea pieţei americane din ultimele zile piaţa monetar-valutară din România, în condiţiile în care pe 7 februarie este şedinţa Consiliului de administraţie al BNR pe probleme de politică monetară?

Lucian Isar: Ca de obicei decidenţii români anunţă criza cu o întârziere majoră. Există o sumedenie de canale de transmisie a unei crize din SUA în Europa şi respectiv România. Asemeni situaţiei din 2008, Guvernatorul BNR Isărescu, ce dădea note informative sub numele Manole potrivit dosarului de la CNSAS, creşte dobânzile la lei în plină criză globală. În 2018 avem aceeaşi situaţie de incertitudine globală, scăderea ritmului de creştere a economiei în România şi Manole urcă dobânzile, în pauzele dintre postările pe Facebook prin intermediul consilierului Oanţă.

Reporter: Unii analişti au susţinut, în ultimii ani, că 2018 - 2019 va fi perioada în care va avea loc o nouă criză. Credeţi că vom asista anul acesta sau în 2019 la o nouă criză economică globală?

Lucian Isar: Există o serie de argumente care susţin iminenţa unei astfel de crize. Cred că SUA are suficiente instrumente la dispoziţie pentru a diminua o inevitabilă corecţie pentru propria economie şi pentru pieţe. Nu acelaşi lucru se poate spune despre România.

Unele crize sunt provocate artificial. Este exact ce a făcut Isărescu: a blocat creditarea şi a crescut dobânzile şi cursul în toamna anului 2008. Un argument de nişă pentru declanşarea unei noi crize este apariţia unor produse ce prevestesc probleme. În 2007 existau produse ce amplificau o eventuală problemă pe piaţa creditelor subprime. Căderea a început cu două fonduri - unul dintre ele se numea amuzant "High-Grade Structured Credit Strategies Enhanced Leverage fund".

În prezent, există un produs care a "explodat" luni şi care conţinea pariuri amplificate pe indici de volatilitate şi un altul care avea un pariu structurat complex pe problemele unor bănci europene. Deşi aceste produse sunt vândute ca şi cum structuratorul şi-a acoperit riscurile şi nu are nici un interes să le declanşeze, trecutul sugerează existenţa unor eforturi de a declanşa o criză în momentul în care aceste produse sunt cumpărate de către investitori creduli.

"Scăderea nu afectează doar pieţele de acţiuni, ci şi active exotice, gen cripto-monedele şi în curând real estate-ul"

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Cu tot respectul , analiza lui isar cu referire obsesionala la isarescu e caz clinic.

    Nu sunt fan isarescu , dimpotriva , dar ce produce de fiec.data isar e clinic si atat. 

    1. Nu cred ca trebuie sa precizez daca sunt sau nu fanul cuiva, ci, doar, ceea ce cred si cred ca realmente, avem o problema cu Isarescu: l-a angajat pe mahalagiul de Daniel Oanta si dupa cum se vede, este solidar cu injuriile pe care mahalagiul le profereaza in spatiul public.

      Nu ma ingrijoreaza daca Isar e dus cu capul, dar sunt infricosat ca Isarescu se insoteste cu mahalagii. Fiul lui Isarescu este prieten cu mahalagiul, da-mi voie sa am indoieli cu privire la caracterul si discernamantul tatalui lui, guvernatorul BNR. 

      Corect

      Total de acord

      Adevarat.

      Mai bine obsedat, decat mahalagiu.

    Ma asteptam la un "interviu" cu Lucica. Cam devreme totusi, dar totusi a venit. Il asteptam dupa sedinta de miercuri de la BNR. Deci suntem in criza (adica o scadere de cateva procente pe burse dupa cresteri continue de cateva luni bune) si Mugurel ce sa vezi, creste dobanzile in loc sa ce? Sa le scada? Cand inflatia creste? Cand avem 6% crestere de la CNP? Cand exista pericolul sa iasa euro din tara? Cand avem un guvern care a creat cel mai mare haos fiscal de dupa 89? Cand avem dobanzi real negative la depozite? Si am mai aflat, iar, ca Mugurel ne-a bagat in criza, nu ca a cazut Bear Stearns si ditamai SUA si ca s-a blocat tot sistemul financiar mondial. Deci a fost un butterfly effect in 2008 si Mugurel a fost butterfly-ul, a blocat creditarea din str. Doamnei si s-a dus pana in Bear Stearns. Da nu mai spuneti la nimeni.

    1. Inca nu putem discuta despre o criza globala , economia mondiala merge chiar bine in acest moment , dar, in orice moment, oceanul de datorii ( efectul pervers al banilor ieftini) precum si instrumentele derivate scapate de sub control pot declansa o noua criza. Cand si cum nimeni nu poate sa spuna ...

    Da' Bursa care il gazduieste sistematic in coloanele sale desi se vede de la distanta ca omul are o problema cu logica , ce hram poarta?

    1. BURSA poarta hramul sistematic ca este un ziar si face presa, nu propaganda pe care ti-ai dori-o tu si bancherimea mahalagesca, voi cei obisnuiti cu restul a ceea ce se autointituleaza presa si care va pipaie si va pupa in lift.

      Desigur, va place.

    deja este jenanta pozitia pe care o are 'bursa' fata de BNR. nu am citit interviul, sunt satul de acest individ si de pozitiile pe care le exprima. am citit doar titlul si m-am umplut de scarba: ba' si asta, dar si voi prin asociere, sunteti cretini. doar crize aveti in cap. daca ati fi studiat ciclurile economice in scoala ati stii ca economia nu o tine din criza in criza, ciclul este boom-recesiune-recovery-boom. crizele sunt rare. iar o scadere a burselor de 10% nu inseamna criza atunci cand vine dupa cresteri de 50%...

    1. daca ai sti gramatica, bine ar fi...

      dar tu nu ai habar decat sa fii postac. atat; du-te la scoala, poate ti-o plateste bnr 

      Dupa cum scrii, tu esti cel putin academician... Cratima o pui binisor dar la litere mari, utilizarea virgulei, punct si virgula si semnul exclamarii esti praf.

      Iti pun o intrebare cu ciucuri: ai idee daca asanumita "teorie a ciclurilor" este mai mult decit o superstitie?

      Nu te stradui, am glumit.

      Injura mai departe. 

      bravo! ai observat un "i" si ai tinut sa te bagi in seama, evident nu ai nimic de spus pe subiectul in discutie. deci, cine e postac? ;)

    E interesant cum i se da atata spatiu acestui personaj in care sa-si verse umorile.El reprezinta un veritabil esec al pietelor financiare,de unde a plecat dupa greseli rasunatoare.Spre deosebire de I Dumitru care este inventiv si de fiecare data are alte estimari(toate gresite,omul a invins pana si statistica) ,personajul de fata are si tulburari obsesive.

    Nu agreez primul viticultor al tarii dar mai sus sunt cateva explicatii despre lipsa unui spatiu consistent de manevra la BNR.Acum ar trebui intrebati si aia de se plange de cresterea ROBOR pe unde ar fi vazut ei dobanzile intr-o tara ca Romania daca intr-una ca SUA ,la o crestere pe bonduri avem declansata o furtuna in piete.Probabil ca-n mintea lor ramaneam noi cu cele mai scazute randamente in piata monetara,ca suntem buricul pietelor financiare!

    Oameni care isi deverseaza obsesiile fara a oferi solutii minimal acceptabile. 

    1. 'aia de se plang',scuze

      Oare cati stiu ca Ionut Dumitru e platit din banii nostri?

      Ti-am dat si tie spatiu, uita-te ce de spatiu, desi tu nu reprezinti nimic.

      Nu-i interesant?! 

    Interesant cum Isarescu zis Manole este de vina pt multe chestii proaste dovedite cu acte si mai nou implicare politica (aviz schimbarea lui Zamfir de la șefia comisiei economice cu wanabee la BNR citu ) si totuși nimeni din parlament sau guvern nu are cohones ,curaj sau bun simt sa il deranjeze ! Pai eu cred ca ar trebui toți care au fost condamnați pt colaborare cu SEcuritatea sa ceara eliberarea sau încetarea urmării penale pt ca ,dacă Isarescu este liber după ce a fost dovedit si a recunoscut alții de ce sa facă pușcărie !? Nu este discriminare !? In alta ordine de idei numai un retardat (din păcate avem câteva milioane de retardați romani) nu vede ca cine încearcă sa dreagă cacatul in România (aviz Tudose care la certat si a început sa ceara socoteala la BNR pt situația economică , Misa care la fel întrebat BNR ,Zamfir care a scormonit cocina de la BNR ) toți au fost înlăturați ! Coincidenta ?? Nu cred ! Isarescu este in toate si in tot ! Treziți-vă pana nu ajungem prostii Europei !

    1. Cine sa se trezeasca? Mahalagiii din BNR si din sistemul bancar? De ce sa se trezeasca? Ca sa ne injure?!

    In primul rind trebuie sa luam in considerare ca e o decizie de vot a consiliului monetar. Cresterea dobinzii de referinta adreseaza presiunile inflationiste si de curs in Romania .In ce priveste recenta corectie de pe pietele internationale ,avantajeaza Romania . E de preferat ca BNR sa creasca rata chiar si miercuri decat ulterior ,in cazul in care situatia globala se deterioreaza .

    Numai tampenii face. Singurii care sufera de pe urma deciziilor lui sunt cetatenii de rand. "Mereu impotriva lor" ar trebui sa fie deviza lui Mugurel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb