FSLI: Controalele din şcoli realizate de ministrul Educaţiei şi Cercetării trebuie să respecte legea

A.I.G.
Comunicate de presă / 18 ianuarie 2020

Controalele din şcoli realizate de ministrul Educaţiei şi Cercetării trebuie să respecte legea

În data de 14 ianuarie ministrul Educaţiei şi Cercetării, doamna Monica Anisie, însoţită de reprezentanţi ai mass media, a vizitat două unităţi de învăţământ din judeţul Ialomiţa, obiectivul principal fiind, conform celor afirmate de doamna ministru, de a vedea la faţa locului o parte a problemelor cu care se confruntă învăţământul din România, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Ministrul Educaţiei a aflat că cele două unităţi de învăţământ au toalete în curtea şcolii, nu au pază, numărul îngrijitoarelor este insuficient, iar naveta cadrelor didactice nu este decontată, fiind şi cazuri în care costurile navetei ajung şi la 800 de lei. Doamna ministru a luat legătura şi cu primarii acelor localităţi, solicitându-le să urgenteze construcţia acestor toalete şi să găsească bani pentru a se deconta naveta cadrelor didactice. Problemele găsite în teren, în urma controalelor, sunt lucruri semnalate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ constant, de ani de zile, însă au fost ignorate. Situaţia din şcoli este efectul costului standard, indicator care este groparul învăţământului românesc, se arată în comunicatul citat.

Descinderea ministrului educaţiei în sala de clasă, argumentată de faptul că a auzit-o pe doamna învăţătoare ţipând la un elev şi muştruluirea acesteia în faţa elevilor şi a camerelor de filmat a creat o stare de indignare justificată în rândul cadrelor didactice şi nu numai. Asta pentru că multe cadre didactice din România s-au simţit în ipostaza neplăcută în care a fost doamna învăţătoare şi au privit gestul ministrului ca pe unul de imagine în faţa opiniei publice.

Cei care fac astfel de controale în unităţile de învăţământ, fie că sunt inspectori şcolari, inspectori şcolari generali sau miniştri, trebuie să respecte şi să ştie, în conformitate cu prevederile art. 272 din Legea educaţiei naţionale:

(1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică;

(3)Înregistrarea prin orice procedee a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

"Este de apreciat faptul că ministrul Educaţiei este preocupat de ce se întâmplă în şcolile din România şi vrea să vadă pe viu realităţile din acestea. Poate aşa va avea argumente să bată cu pumnul în masa Guvernului României şi să atragă atenţia că educaţia are nevoie de fonduri suplimentare şi că acest cost standard subdimensionat distruge acest domeniu atât de important. Însă, doamna ministru nu trebuie să uite că orice control sau inspecţie într-o unitate de învăţământ trebuie să se facă respectând nişte reguli stabilite prin lege. Altfel, există riscul major ca o bună intenţie avută în vedere când se face un asemenea control, să se transforme într-un eşec. Am convingerea că, pe viitor, astfel de lucruri nu se vor mai repeta, iar verificările vor scoate la suprafaţă problemele în ansamblul lor", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu sprijină nicio formă de derapaj în unităţile de învăţământ, fie că acesta este făcut de un cadru didactic la ore, fie că este realizat de un ministru aflat într-un control. Legea trebuie respectată de toată lumea. În plus, aşteptăm din partea ministrului Educaţiei şi Cercetării un rezultat public al acestor verificări care vor avea loc şi în alte unităţi şcolare, dar şi măsuri concrete de rezolvare a problemelor cu care se confruntă educaţia din România. Altfel, nu vrem să rămânem doar cu imaginea unui "spectacol" prezentat jurnaliştilor.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Deci legea permitte profesorilor sa urle la copii, dar nu unui ministru sa i faca observatie! Asta e legea ? Pai da, copii sunt carne de tun, poti sa urli ca o vaca la ei, dar sa nu cumva sa zici ceva lu duamna!

    1. Nu urla ci SUNT NEVOITI sa ridice vocea pentru ca altfel nu sunt auziti intrucat este un zgomot continuu in clase. Cum sa se faca intelesi profeorii daca nu se pot face auziti?

      Elevii nostri nu mai sunt disciplinati si isi continua in timpul orelor discutiile incepute in pauze fara sa le pese de colegi sau de profesori. "Copii sunt carne de tun"?! Ce vorbesti? Cu cati copii ai lucrat ca sa poti spune asta, ca ei sunt vicitimele si ca toti ceilalti sunt calaii lor? 

      Parintii nu sunt in stare sa se impuna in fata propriilor copii (1-2 in medie) dar profesorii trebuie sa se impuna in fata unei clase intregi, fara sa ridice vocea, fara sa ii pedepsesaca in vreun fel pe cei galagiosi, fara sa le dea note mici daca nu stiu (pentru ca pierd bursa si vine mama sa ameninte profeorul cu plangere la inspectorat), fara sa ii critice ca le stirbesc peronalitatea si ii agreseaza psihic, fara aia, fara aia, fara ailalta. Ba mai mult, peste toate astea profesorii trebuie sa le suporte glumele proaste facute pe seama lor si diverse critici si mistouri legate de imbracaminte, incaltaminte (ca nu sunt "de firma"), coafura, defecte fizice etc. etc. 

      Ai fost cumva sa predai la o clasa ca sa poti vorbi in cunostinta de cauza? 

      Tara asta are o mare problema - este coplesita de idioti care au impresia ca le cunosc pe toate dar in realitate nu se cunosc nici macar pe ei (daca s-ar cunoaste ar realiza ca sunt idioti i s-ar face mici in coltul lor). 

      Copii din generatiile actuale sunt victimele unor astfel de idioti care le-au creat falsa impresie ca sunt baronii scolilor, ca ei au toate drepturile si nicio obligatie si ca atare se comporta pe masura unor baroni privind lucrurile de sus si avand asteptari mari numai de la altii, dar nu si de la ei. 

      Din pacate nu a fost inventat inca dispozitivul care sa implanteze bunul simt si cunostintele in capul baronilor din scoli. 

      Bati campii si le faci rau copiilor in felul asta.

      Cum sa te faci auzit de clasa daca nu ridicand vocea astfel incat sa o acoperi pe a elevilor care discuta si fac galagie in clasa respectiva (pentru ca mai nou elevii nu au respect fata de colegi, fata de profesori sau fata de actul educational - au devenit egoisti ca si parintii lor). 

      Exista un regulament scolar care ar trebui sa le fie bagat pe git si copiilor dar mai ales ametitilor de parinti care muncesc pe nimic si nu au timp de copii.

      Vrei sa fii respectat ca profesor atunci impune regulamentul scolar foarte drastic si vei vedea rezultatele.  

      Sau poate regulamentele scolare nu sint facute asa cum trebuie si pentru binele profesorilor ? 

      Nu trebuie sa ridici vocea ci doar trimis acasa si suspendat continuu toti acei copii care au bun simt sau de fapt educatia de acasa.

      Poate reintroducerea obligatorie a uniformelor scolare in toata tara ar face un prim pas spre ridicarea respectului fata de profesori. De ce FLSI nu cere acest lucru ? 

    Această dna ministru este clar o toapa!

    Un ministru trebuie sa fie un observator atent si sa nu se coboare la chestiuni particulare! Să nu tragă cu urechea pe la usi!Putea sa astepte urmatoarea pauza si sa întrebe ce sa intamplat? 

    1. "Profesore", ai o problema cu limba romana. Probabil ca trageai cu urechea pe la usa clasei atunci cand profesoara de romana era in clasa si nu ai auzit bine lectia predata (mai exact lectiile pentru ca ai mai multe lipsuri).

      A gresit d-na ministru dar nu intr-atat incat sa poata fi catalogata toapa. In tara asta fiecare vede micile greseli ale altora dar pierde din vedere greselile proprii. Asa suntem noi oamenii, imperfecti si mai gresim insa atat timp cat nu gresim des si nu facem greseli mari putem trece peste ele. Oricum, niciun ministru nu o sa fie bun pentru populatia asta perfecta si pentru copii nostri proslaviti. 

    Cred ca miniștrii,secretarii de stat, inspectorii nu ar trebui instalați în funcție până nu ar învăța un cod minimal de conduită: să nu critice niciodată un profesor în fața elevilor,să nu plece urechea la tot felul de lingusitori, să nu se creadă buricul pământului, să nu ia nicio decizie, dar niciuna până nu află cel puțin păreri care critică aceasta decizie, să nu anunțe schimbări de pe o zi pe alta ...

    1. Daca toti instalatii astia mentionati sint cu tenta politica nu ai ce sa ceri. Prostia duduie in parlament iar ceea ce este sub este de 2 ori mai multa. Mai este mult de lucru pentru a intra in normal in tara asta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb