Fundaţia Gates promite 1,2 miliarde de dolari pentru eradicarea poliomielitei

F.D.
Internaţional / 17 octombrie 2022

Fundaţia Gates promite 1,2 miliarde de dolari pentru eradicarea poliomielitei

Fundaţia Bill şi Melinda Gates a promis duminică alocarea sumei de 1,2 miliarde de dolari pentru a contribui la eforturile de eradicare a tuturor formelor de poliomielită la nivel global cu prilejul unei conferinţe de presă internaţionale pe teme sanitare, organizată la Berlin, informează AFP, conform Agerpres.

''Eradicarea poliomielitei este aproape. Dar boala rămâne o ameninţare (...)'', a estimat Bill Gates, copreşedinte al fundaţiei, într-o intervenţie prin videoconferinţă în cadrul Summitului Mondial pentru Sănătate care se desfăşoară în capitala Germaniei.

Suma va fi donată Iniţiativei mondiale pentru eradicarea poliomielitei (IMEP), un parteneriat public-privat, al cărui obiectiv este eliminarea definitivă până în 2026 a poliomielitei, boală împotriva căreia există un vaccin.

Această boală foarte contagioasă, care afectează sistemul nervos şi poate duce la paralizie permanentă, afectează în principal copiii cu vârste sub cinci ani. Însă orice persoană nevaccinată poate contracta virusul.

De la lansarea sa în 1988, IMEP a contribuit la reducerea cazurilor de poliomielită cu peste 99% la nivel global şi a permis evitarea a peste 20 de milioane de cazuri de paralizie, aminteşte Fundaţia Gates într-un comunicat.

Pakistanul şi Afganistanul sunt singurele două ţări din lume unde poliovirusul sălbatic, cea mai cunoscută formă a virusului, continuă să fie endemic. Însă două ţări africane - Malawi şi Mozambic - au detectat, de asemenea, în 2022, pe teritoriile lor cazuri importate de infectare cu poliovirusul salbatic.

''În ciuda progreselor istorice din ultimii ani, întreruperea vaccinărilor de rutină, informaţiile eronate privind vaccinarea, tulburările politice şi inundaţiile tragice din Pakistan în 2022 au subliniat urgenţa finalizării eforturilor dedicate eradicării poliomielitei'', a mai precizat fundaţia.

Un alt fapt considerat ''îngrijorător'' este acela că variante ale virusului au fost detectate în ţări în care maladia dispăruse, cum ar fi Statele Unite şi Marea Britanie, se mai spune în comunicat.

IMEP grupează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Rotary International şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite. IMEP este finanţată de parteneri din sectorul public, privat şi bănci de dezvoltare.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ei, ei, e o adaptare revoltata a unei ,,comunitati" primare! Vaccinul asta nu tine, insa, DOAR 3-6 luni, ca unele ,,modernitati"! Las ca mai vine un virus care sa aduca alte boli aducatoare de bani mai marilor...

    No’ numa’ mulțam’

    No’ numa’ mulțam’

    Cum toate vaccinurile de-acum incolo vor fi pe baza de tehnologie mARN(inclusiv banalele vaccinuri antigripale), adica niste injectii de distrugere genetica, nea' Bilica le transmite(ordona) slugoilor sai din fruntea statelor-Colonii ale Lumii sa puna mai repede biciul vaccinarii obligatorii pe cetatenii-sclavi!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb