Gecad Net anunţă lansarea serviciului Virtual Desk şi a website-ului www.VirtualDesk.ro, ambele dedicate promovării soluţiilor de virtualizare în rândul companiilor mici şi mijlocii, informează un comunicat remis redacţiei.
VirtualDesk.ro oferă IMM-urilor acces mai facil la o serie de produse Microsoft de comunicare şi colaborare pe care multe dintre ele nu le-au putut utiliza până acum, din cauza efortului financiar prea mare pe care îl presupunea achiziţia de software şi servicii cu licenţă.
"Într-o asemenea perioadă de recesiune, avantajul de a avea acces la software şi servicii Microsoft în sistem < in the cloud > este evident: costuri mici pentru că plăteşti doar ce utilizezi şi poţi apela instant la orice aplicaţie, fără a fi nevoie de instalări în reţea şi de crearea unui departament IT numeros. Aplicaţiile şi serviciile sunt găzduite < în nor >, pe serverele Microsoft, ceea ce aduce de asemenea economii importante prin eliminarea costurilor cu administrarea serverelor, efectuarea de actualizări de software, instalarea de patch-uri şi aşa mai departe", a afirmat Şerban Prejoianu, director executiv la Gecad Net.