Germania: AfD şi-a ales liderul campaniei pentru alegerile din Parlamentul European

F.D.
Internaţional / 29 iulie 2023

Germania: AfD şi-a ales liderul campaniei pentru alegerile din Parlamentul European

Partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) va participa la campania pentru alegerile pentru Parlamentul European din 2024 sub conducerea eurodeputatului Maximilian Krah, a anunţat sâmbătă AfD, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Avocatul în vârstă de 46 de ani a obţinut 65,7% din voturi la reuniunea AfD din Magdeburg (centru).

Pe locul doi în lista de candidaţi a AfD pentru PE a fost ales deputatul bavarez Petr Bystron, în prezent membru al Bundestag.

"Acum suntem cel mai atractiv partid de dreapta din toată Europa", a declarat Krah în discursul de lansare a candidaturii.

Candidatura lui Krah este controversată în parte ca urmare a comportamentului său "turbulent" din Parlamentului European, unde este membru din 2019, notează dpa.

Tot la reuniunea de la Magdeburg, Alice Weidel, copreşedinta AfD, a făcut apel la cooperare cu alte partide cu ideologie similară din PE pentru a pune capăt imigraţiei ilegale.

"Avem nevoie de Fortăreaţa Europa pentru a ne apăra patria şi facem acest lucru împreună cu partenerii noştri europeni", a declarat Weidel în faţa celor circa 600 de delegaţi.

Weidel a contribuit la respingerea, vineri, a unei moţiuni prezentate de susţinători ai retragerii Germaniei din UE (Dexit), în cursul dezbaterii privind aderarea la grupul Identitate şi Democraţie (naţionalist, eurosceptic) din PE.

Dezbaterea programului cu care AfD vor să intre în campania electorală pentru PE ar urma să se desfăşoare într-o viitoare reuniune a formaţiunii, cel mai târziu în ianuarie.

Alegerile pentru PE vor avea loc în iunie 2024.

În sondajele de opinie din Germania AfD înregistrează în ultima vreme o cotă de aprobare între 18% şi 20% şi chiar mai mult în landurile din fosta Germanie de est.

Weidel a profitat de ocazie, sâmbătă, pentru a critica atitudinea faţă de partidul său a Uniunii Creştin Democrate (CDU, opoziţia conservatoare), mai consemnează dpa.

Liderul CDU Friedrich Merz se pierde în "dezbateri antidemocratice despre paravan şi interzice contactele (cu AfD)", a spus Weidel. "Avem de dat jos un singur paravan, şi acesta este paravanul CDU din est, unde noi, AfD, suntem deja cea mai puternică forţă", a declarat ea în faţa delegaţilor.

În Germania, poziţia CDU de a respinge colaborarea cu AfD este descrisă ca "paravan" (Brandmauer).

Merz a sugerat recent că CDU ar putea coopera cu AfD la nivel local, dar nu în guvernul federal, fiind criticat pentru această poziţie inclusiv în propriul partid.

Alice Weidel a anunţat că ar fi dispusă să discute cu "toată lumea" pentru formarea unei coaliţii, excluzându-i totuşi pe Verzi, care "duc ţara la pierzanie".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD)"

    in programul lor politic nu e nimic de "extrema dreapta",doar daca numim 

    astfel problemele : 

    - oprirea migratia ilegale 

    - stoparea propagandei LMBTQ+ 

    - apararea intereselor economice nationale a Germaniei

    - stoparea razboiului prin pace in Ucraina ............  

    1. Dacă nu ești de acord cu ei, adică nu vrei ca Europa să fie inundată de imigranți neintegrabili sau nu vrei educație lgbtq in școli,etc,deci dacă nu vrei aceste mizerii ești catalogat de media un extremist un rasist etc,culmea că ăștia o critică chinezii ca la ei e dictatură dar Intr un fel și ei folosesc aceeași metode dar mai subtil vezi ce fac lui Trump in SUA

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb