Germania extinde restricţiile pentru combaterea coronavirusului

S.B.
Internaţional / 11 februarie 2021

Germania extinde restricţiile pentru combaterea coronavirusului

Germania va prelungi restricţiile pentru combaterea coronavirusului până pe 7 martie, dar şcolile şi saloanele de coafură ar putea să fie deschise mai devreme, au convenit, miercuri, cancelarul Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri federale, informează news.ro.

Numărul de infecţii zilnice noi în Germania a scăzut, determinându-i pe unii lideri regionali să preseze pentru stabilirea unui calendar pentru a uşura restricţiile, dar îngrijorările cresc cu privire la impactul mai multor variante ale virusului asupra numărului de cazuri.

"Ştim că aceste mutaţii sunt acum o realitate şi cu aceasta (rata infecţiei) va creşte. Întrebarea este cât de repede va creşte ", a declarat Merkel jurnaliştilor într-o conferinţă de presă.

Conform acordului, se vor face unele excepţii de la carantina strictă care este în vigoare de la mijlocul lunii decembrie.

Saloanelor de coafură li se va permite să se redeschidă de la 1 martie, iar landurile vor putea decide cum să reîncepă cursurile şcolare.

Merkel, care a adoptat o strategie prudentă pe tot parcursul pandemiei, a declarat că grădiniţele şi şcolile primare au prioritate.

Restul economiei se va redeschide treptat acolo unde răspândirea virusului scade la nu mai mult de 35 de cazuri noi la 100.000 de oameni pe parcursul a şapte zile. Miercuri, acest număr a fost de 68, după ce a scăzut de la maximul de aproape 200 la sfârşitul lunii decembrie. Ultima oară cînd ponderea a scăzut sub nivelul de 50 a fost în luna octombrie.

Unele asociaţii de afaceri şi industrie au presat pentru o reducere a restricţiilor cât mai curând posibil, invocând daunele cauzate celei mai mari economii europene, care s-a contractat anul trecut cu 5%.

"Situaţia este gravă. Cerem urgent un plan de relaxare", au declarat industria BDI şi grupurile de angajatori BDA.

Cu toate acestea, institutul de cercetări economice Ifo a apreciat că o prelungire a carantinei până la jumătatea lunii martie este suportabilă şi că o relaxare mai rapidă, care ar declanşa o creştere a numărului de cazuri ar putea crea daune mai mari.

Germania a raportat miercuri 8.072 de cazuri noi de COVID-19 şi alte 813 decese, aducând numărul total de decese la 62.969, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb