GHEORGHE ŞIMON, MINISTRUL ECONOMIEI:  "Doresc un plan de reorganizare pentru reluarea activităţii la Remin Baia Mare"

A.C.
Companii / 8 noiembrie 2017

Întânire între ministrul Economiei şi conducerea companiilor Conversmin şi Remin Baia Mare

Întânire între ministrul Economiei şi conducerea companiilor Conversmin şi Remin Baia Mare

Ministrul Economiei, Gheorghe Şimon s-a întâlnit în această săptămână cu conducerile Conversmin şi Remin Baia Mare, filiala EcoNord, pentru prezentarea şi evaluarea situaţiei actuale a acestora, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Până la apariţia noii legi a minelor, aflată acum în dezbatere publică, Remin este în situaţia paradoxală de a pierde licenţele de exploatare, în cazul aprobării planului de reorganizare. Conform legii actuale, autoritatea competentă suspendă licenţa/permisul când constată că titularul este supus procedurii reorganizării judiciare şi/sau a falimentului.

Ministrul Şimon i-a îndemnat pe reprezentanţii companiei să utilizeze mai lucrativ sumele încasate din vânzarea activelor companiei.

Gheorghe Şimon a declarat: "Doresc un plan de reorganizare şi un plan de afaceri pentru societate, care să ducă la reluarea activităţii de minerit, pe scheletul Remin, chiar dacă nu la 100% din capacitatea anterioară. Vorbim aici despre o companie care are un potential apreciabil de zăcăminte de metale preţioase şi neferoase".

Ministrul Şimon şi conducerea Conversmin au discutat chestiuni legate de finanţarea activităţilor de închidere şi ecologizare a minelor.

Conducerea companiei a explicat pierderile curente ale companiei, de peste 1,5 milioane de lei (la 30 septembrie 2017) în contextul reducerii de trei ori a sumelor alocate de la bugetul de stat, în ultimii cinci ani.

Conversmin a realizat lucrări şi servicii în valoare de 33,5 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului curent. Compania mai are de decontat 3,3 milioane de lei pentru perioada de referinţă şi are nevoie de încă 16 milioane de lei pentru finalizarea programelor sale, în ultimul trimestru din 2017.

Ministrul Şimon a atenţionat conducerea Conversmin asupra modului în care gestionează riscul de accidente ecologice la iazurile de decantare monitorizate de companie, în special în zonele frontaliere.

La discuţiile de la Ministerul Economiei au participat secretarul de stat Simona Ţeighiu-Jurj, consilieri şi experţi din aparatul de specialitate al ministerului şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (DPAPS).

Întâlnirea cu reprezentanţii Remin Baia Mare s-a axat pe aprobarea planului de reorganizare şi ieşirea din procedura de insolvenţă a companiei. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), din coordonarea Ministerului Economiei, deţine peste treisferturi din creanţele Remin. Compania a avut o pierdere de 1,4 milioane de lei în 2017, din cauza creşterii impozitelor şi taxelor locale cu 34%, faţă de 2016. În prezent veniturile Remin se bazează pe sumele rămase din vânzarea stocurilor de pirită auriferă şi sumele primite de la Conversmin pentru lucrările de conservare-închidere.

Un studiu de prefezabilitate efectuat de Remin arată că reluarea activităţii este rentabilă în perimetrele miniere Şuior, Baia Sprie şi Cavnic. Compania a avut discuţii, pentru colaborare, asociere şi investiţii cu două firme canadiene şi cu un fond elveţian de investiţii, care va trimite pe teren o echipă, la Baia Mare, până la sfârşitul acestui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb