GHIDUL INVESTITORULUI O propunere benefică pentru viitorul Băncii Transilvania

Mihai IORDACHE
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 17 aprilie 2009

Pe căi oficiale, piaţa de capital a aflat despre completarea ordinii de zi a adunării generale a acţionarilor Băncii Transilvania cu un nou punct care reprezintă o modificare a statutului băncii, în sensul majorării pragului de deţinere, care în momentul de faţă este limitat la 5% pentru toţi acţionarii, cu excepţia BERD care poate deţine 15%.

Eliminarea pragului permite, de principiu, orice participaţie şi chiar existenţa unui acţionar majoritar. Instituirea pragului de 5% a fost introdusă încă de la fondarea băncii de către acţionarii fondatori pentru a împiedica o preluare agresivă încă din start. Pentru vremea respectivă, prevederea a fost benefică, permiţând ceea ce se cheamă o conducere corporativă transparentă, listarea la bursă făcând parte din acest plan. De asemenea, listarea la bursă a avut drept scop eliminarea presiunii acţionarilor pentru primirea de dividende, permiţând capitalizarea profitului şi dezvoltarea băncii. La un moment dat chiar am făcut o comparaţie între Banca Transilvania şi Banca Ion Ţiriac, arătând cum s-au răsturnat raporturile cantitative şi calitative, din favoarea iniţială a BIT către BT. Nici acum, când BIT s-a unit cu alte două bănci, devenind Unicredit Ţiriac nu este înaintea Băncii Transilvania. Capitalizarea continuă, atât prin capitalizarea profitului cât şi prin subscripţie, nu putea dura la infinit, astfel că, în 2008, Banca Transilvania a trecut la distribuirea de dividende, deşi acestea reprezintă foarte puţin din profitul net realizat. Creşterea peste normal a numărului de acţiuni, peste care s-a suprapus efectul general de scădere a indicilor bursieri, cauzat de criză, au condus la o scădere nemeritat de mare a valorii acţiunilor la bursă, nu numai sub valoarea contabilă a acţiunilor, dar chiar şi cu aproape 40% sub valoarea nominală. O scădere neobişnuită pentru o bancă, cu excepţia celor aflate aproape de faliment. Se ajunsese ca şi Banca Comercială Carpatica să aibă o valoare a preţului pe bursă superioară, raportată la capitalul social. Situaţia se corectase relativ, în urmă cu vreo două săptămâni, dar s-a inversat din nou numai pentru faptul că unul dintre acţionarii BCC a cumpărat ceva acţiuni care i-au ridicat pragul de deţinere pes­te 5%.

Eliminarea pragului de deţinere la Banca Transilvania, coroborată cu valoarea extrem de scăzută a preţului acţiunilor, permite acum ca orice investitor aflat în bani să achiziţioneze pachete importante de acţiuni, practic pe mai nimic, în timp ce acţionarii importanţi ai băncii, printre care SIF-uri, sau membrii fondatori de bază, care au sus­ţinut creşterea capitalului social prin subscripţii la 3,5 şi 4 lei acţiunea (în echivalent acţiuni grele) nu pot profita să cumpere acum acţiuni la un preţ cu puţin peste 1 leu pe bucată.

Nu ştiu cine face parte din grupul acţionarilor care a avut iniţiativa introducerii pe ordinea de zi a AGEA eliminarea pragului de deţinere, dar aceasta este cea mai bună iniţiativă legată de Banca Transilvania, de la decizia cooptării în acţionariat a BERD. Deşi nu sunt un potenţial beneficiar al modificării statutului, resursele mele nepermiţându-mi nici măcar să visez, darmite să ajung măcar la 0,5% din capital, sunt un susţinător al iniţiativei şi voi face ca voturile mele să contribuie la adoptarea acestei modificări. Fără acest punct, nu aveam de gând să mă obosesc măcar până la un sediu al BT pentru a completa un buletin de vot. Sper ca şi voturile mele să ajute, deşi nu sunt multe, dar nici puţine.

NOTĂ: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere. Întreaga responsabilitate privind conţinutul articolului revine autorului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb