Google anunţă că AI a crescut nivelul de poluare al companiei

S.B.
Companii / 3 iulie 2024

Google anunţă că AI a crescut nivelul de poluare al companiei

Google a anunţat că emisiile sale de gaze cu efect de seră au crescut cu 48% în ultimii cinci ani, în mare parte din cauza infrastructurii necesare inteligenţei artificiale, informează news.ro.

Doar anul trecut, emisiile de gaze produse de Google au crescut cu 13% faţă de cele din anul anterior, atingând 14,3 milioane de tone.

În raportul dat publicităţii, gigantul american arată că principala cauză a creşterii poluării o reprezintă consumul de energie electrică al centrelor de date.

Nivelul creşterii emisiilor ar putea pune în pericol obiectivele companiei privind reducerea amprentei climatice. Acum, gigantul american spune că "nu va fi uşor" să ajungă la zero emisii nete până în 2030.

Google şi-a propus în 2019 să ajungă la zero emisii până în 2030. Însă, în loc să scadă, în cei cinci ani scurşi, emisiile companiei au crescut cu aproape 50%.

Centrele de date, vinovatele principale pentru această evoluţie, sunt esenţiale pentru serviciile Google, iar inteligenţa artificială are nevoie de foarte multă putere de calcul şi, automat, energie.

Nu doar Google este în această situaţie, de a nu-şi putea respecta obiectivele de mediu, ci toate companiile care se grăbesc să dezvolte soluţii de inteligenţă artificială, care au, şi ele, nevoie, de multe centre de date şi plăci video.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb