Google si Telegram sunt anchetate pentru opoziţia faţă de un proiect de lege anti-dezinformare

A.F.
Internaţional / 13 mai 2023

Google si Telegram sunt anchetate pentru opoziţia faţă de un proiect de lege anti-dezinformare

Un judecător de la Curtea Supremă a Braziliei a ordonat vineri o anchetă asupra platformelor Google şi Telegram, acuzate de "campanie abuzivă" împotriva unui proiect de lege anti-dezinformare, scrie AFP.

Judecătorul Alexandre Moraes a ordonat poliţiei federale să convoace în termen de 60 de zile responsabilii din Brazilia celor două companii, care se opun guvernului în acest dosar.

Inspirat de Regulamentul UE privind serviciile digitale (DSA), proiectul de lege prezentat în 2020 pentru a combate dezinformarea online aşteaptă să fie votat de parlamentarii brazilieni.

Textul prevede, în special, obligarea platformelor să dea dovadă de mai multă transparenţă, să reglementeze conţinuturile violente sau care aduc atingere democraţiei şi alegerilor, care ameninţă copiii, adolescenţii ori sănătatea publică.

Acesta a căpătat o altă dimensiune după asaltul asupra unor locuri ale puterii, pe 8 ianuarie, de către partizanii fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro, care susţineau că le-au fost furate ultimele alegeri prezidenţiale, câştigate de Lula da Silva.

Fostul preşedinte este unul dintre detractorii acestui proiect pe care îl consideră a fi "începutul sfârşitului libertăţii noastre".

Google şi Telegram sunt, de asemenea, împotrivă, pe motiv că această legislaţie le-ar face să rişte amenzi de până la 10% din cifra de afaceri sau suspendarea temporară a serviciilor.

Prima platformă a avertizat împotriva "moderării excesive" a conţinuturilor, în timp ce a doua a afirmat într-un mesaj către milioanele de utilizatori brazilieni că democraţia este "atacată".

Judecătorul Moraes a cerut miercuri ca Telegram să elimine mesajul, sub pedeapsa cu suspendarea, acuzând compania de "dezinformare flagrantă şi ilegală".

Aplicaţia de mesagerie criptată a fost deja suspendată timp de trei zile în Brazilia, în cadrul unei anchete asupra violenţei în şcoală.

La rândul său, ministrul justiţiei, Flavio Dino, a acuzat Google că a "manipulat" rezultatele afişate de motorul său de căutare, prin evidenţierea conţinuturilor care se opun proiectului de lege.

În ceea ce priveşte Biroul pentru protecţia consumatorului, acesta a ordonat companiei americane să reechilibreze dezbaterile care fac "contra-propagandă", sub pedeapsa unei amenzi de 200.000 de dolari pe oră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Normal ,

    altfel cum vor dezinforma in mare veselie 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb