Grav accident feroviar în India, soldat cu moartea a peste 100 de oameni

Gabriel Tănase
Internaţional #Transporturi / 20 noiembrie 2016

Accident feroviar în India (Sursa foto: captură SkyNews)

Accident feroviar în India (Sursa foto: captură SkyNews)

Actualizare 16:36 Bilanţul accidentului a crescut la 107 morţi şi peste 150 de răniţi

Cel puţin 107 de oameni au murit morţi şi peste 150 au fost răniţi în accidentul feroviar din India, iar autorităţile au avertizat că numărul deceselor ar putea creşte, informează agenţia Reuters.

Potrivit oficialilor din poliţie, mai multe persoane sunt, în continuare, date dispărute.

Paisprezece vagoane ale trenului, care circula între oraşul Patna, din nord-estul ţării, şi oraşul Indore, din centru, au sărit de pe şine la Pukhrayan, la 65 de kilometri distanţă de Kanpur.

Supravieţuitori disperaţi îşi caută rudele care îi însoţeau, iar unii încercau să intre în vagoanele distruse pentru a salva oameni sau a-şi recupera lucrurile, a declarat un oficial al căilor ferate, Pratap Rai.

Acesta a precizat: "Folosim orice tactică pentru a salva vieţi, dar este foarte dificil pentru a tăia vagoanele de metal".

Supravieţuitori ai accidentului au povestit că trenul a deraiat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, atunci când cei peste 500 de pasageri dormeau.

"Brusc, am simţit vagonul răsturnându-se. M-am agăţat imediat de bara de metal de lângă uşa de la baie", a afirmat Faizal Khan, care călătorea împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi.

Un alt supravieţuitori, Rajdeep Tanwar, a spus: "Am văzut cadavre pe jos, lângă şine, toată lumea este în stare de şoc. Nu există apă sau mâncare pentru noi".

Autorităţile au trimis autobuze pentru a ajuta pasagerii să ajungă la destinaţie.

Echipele de salvare au anunţat că se aşteaptă să suspende operaţiunile în aceastp seară şi să le reia mâine.

(A.I.)

------------

Cel puţin 95 de oameni au murit şi alţi peste 150 au fost răniţi când mai multe vagoane ale unui tren indian a deraiat în nordul statului Uttar Pradesh, duminică dimineaţă, au anunţat autorităţile citate de agenţia indiană de presă ANI.

Paisprezece vagoane ale trenului, care circula între oraşul Patna, din nord-estul ţării, şi oraşul Indore, din centru, au sărit de pe şine la Pukhrayan, la 65 de kilometri distanţă de Kanpur, informează News.ro.

"Mulţi pasageri sunt blocaţi încă", a declarat un reprezentant al căilor ferate, Anil Saxena, pentru Reuters.

Ministrul pentru Căi Ferate, Suresh Prahbu, a anunţat pe Twitter că Guvernul va deschide o anchetă pentru a stabili cauzele deraierii şi a promis că cei responsabili vor fi traşi la răspundere.

Sistemul de căi ferate din India este al patrulea ca mărime din lume, transportând peste 20 de milioane de oameni în fiecare zi. Accidentele sunt, însă, dese şi se soldează cu mii de morţi pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb