"Grecia rămâne destinaţia favorită a turiştilor noştri"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 14 martie 2014

"Grecia rămâne destinaţia favorită a turiştilor noştri"

Interviu cu Marius Pandel, CEO Christian Tour

Update: Christian Tour a vândut vacanţe de 330.000 euro, în prima zi de târg

Christian Tour a vândut, ieri, în prima zi a Târgului de Turism al României, pachete de vacanţă în valoare totală de aproximativ 330.000 de euro, potrivit reprezentanţilor companiei. La debutul târgului, peste 1.000 de persoane au cumpărat vacanţe de la agenţia de turism Christian Tour, beneficiind de ofertele speciale oferite pe parcursul târgului.

Destinaţiile cele mai căutate de turişti au fost Grecia - Thassos, Lefkada, Corfu, Zakynthos, Creta-Chania, Turcia-Antalya. Nici circuitele prin Europa sau vacanţele tradiţionale în România, la mare şi la munte, nu au fost neglijate de turiştii aflaţi la eveniment, mai anunţă compania.

---

Reporter: Cu ce produse vă prezentaţi la târgul de turism?

Marius Pandel: Anul acesta avem peste 3.000 de vacanţe reduse cu până la 50% şi o ofertă inedită - "mergi gratis în vacanţă" (respectiv ai nouă zile să-ţi aduni nouă prieteni şi poţi beneficia de vacanţă gratuită). Pe intern, avem o ofertă similară - la şase persoane, una merge gratuit.

Reporter: Am văzut aglomeraţie la standul Christian Tour încă înainte de deschidere a târgului...

Marius Pandel: Într-adevăr, cererea este foarte mare încă de la primele ore ale dimineţii. Standul este plin de persoane dornice să cumpere vacanţe.

Reporter: Ce preţuri au ofertele Christian Tour?

Marius Pandel: Avem o gamă largă de produse - de la 29 de euro până la câteva mii de euro pentru o persoană; de la turismul intern până la croaziere exotice şi circuite în America de Sud.

Reporter: Ce vacanţă îşi poate achiziţiona un turist de 29 de euro?

Marius Pandel: La 29 de euro avem cazare şapte nopţi într-o vilă de trei stele în nordul Greciei, în capetele de sezon (aprilie-mai şi septembrie-octombrie).

Reporter: Cei mai mulţi dintre vizitatorii standului Christian Tour sunt seniori. Care este explicaţia?

Marius Pandel: Seniorii sunt cei mai conştiincioşi dintre clienţii noştri. De aceea, avem un program special pentru ei - "Senior voyage" -, care se adresează personelor cu vârsta de peste 55 de ani şi care cuprinde facilităţi importante. Avem 28 de programe turistice pentru seniori, de la circuitele din Moldova, până la destinaţii ca Dubaiul sau croaziere pe Mediterană. Preţurile pornesc de la 100 de euro de persoană, pentru circuitele din Bucovina, respectiv 650 de euro/persoană - preţul minim pentru un sejur în Dubai.

Reporter: Care sunt destinaţiile preferate ale turiştilor români?

Marius Pandel: Şi în 2014 Grecia este destinaţia cea mai căutată din portofoliul nostru. Dea ceea, venim cu destinaţii noi pe Grecia în acest an - Chania, Lefkada, Kefalonia şi Parga. Dar şi clasicele insule greceşti Creta, Rodos, Corfu, Zakynthos sunt foarte cerute de publicul nostru.

Reporter: În Grecia derulaţi şi o investiţie într-un hotel...

Marius Pandel: Din 2013 am început să investim în brandul Memento Hotels, pe care vrem să-l dezvoltăm. Este un lanţ hotelier în insula Corfu, al cărui management am fost preluat de Christian Tour anul trecut, fiind efectuate lucrări de renovări. Avem 110 unităţi de cazare - living şi dormitor - adresate familiilor cu copii. Am început vânzările pentru hotel şi merge foarte bine programul de Paşte pe care-l promovăm. Avem o bisericuţă în incinta complexului, unde va fi oficiată sujba de Înviere. Pentru cei mici, vom avea, de asemenea, multe surprize - iepuraşi, ouă, cozonaci etc.

Reporter: Cât costă un sejur în cadrul acestui complex?

Marius Pandel: Avem trei posibilităţi de a ajunge la hotel - individual, cu autocarul sau cu avionul. Preţurile pornesc de la 200 de euro pentru o persoană pe sejur şi ajung la 400-500 de euro. Copii cu vârsta mai mică de 12 ani beneficiază de gratuitate.

Reporter: Zilele trecute aţi avut o lansare la Bacău. Despre ce este vorba?

Marius Pandel: Este o premieră pentru noi - am lansat primele două chartere cu plecare din Bacău, curse directe, către Antalia. Băcăuanii au răspuns foarte bine acestei iniţiative, astfel că gradul de umplere pentru primele plecări se apropie de 100%.

Reporter: Câte chartere pe săptămână aveţi?

Marius Pandel: Avem două plecări pe săptămână din Bacău, una din Iaşi, una din Cluj, două din Timişoara şi restul până la 35 de chartere - din Bucureşti.

Reporter: Ce cifră de afaceri aţi realizat anul trecut şi ce estimări aveţi pentru 2014?

Marius Pandel: Prognozăm pentru acest an o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro şi peste 200.000 de turişti, ceea ce înseamnă o creştere de 30% faţă de anul trecut, când am avut vânzări de peste 45 de milioane de euro şi 150.000 de turişti care au călătorit cu noi.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din pacate acest articol este o reclama firmei. Personal am fost cu Christian Tour si sunt foarte slab calitativi. De la personal neamabil pana la autocare cu vechi si cu probleme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb