Greenvolt Next, companie specializată în Generare Distribuită şi parte a Grupului Greenvolt, a semnat un Contract de Achiziţie a Energiei (PPA) pentru dezvoltarea şi mentenanţa unui sistem fotovoltaic de 550 kW la Centrul Agro Transilvania Cluj SA, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Noua instalaţie va acoperi o treime din necesarul anual de energie al companiei şi va permite economii de 384.000 de euro în 10 ani şi până la 1,8 milioane de euro în 25 de ani.
Proiectul prevede instalarea unui sistem fotovoltaic cu o capacitate de aproximativ 551,65 kWp, iar soluţia de finanţare PPA introdusă de Greenvolt Next pe piaţa românească va permite beneficiarului să dispună de o centrală fotovoltaică fără investiţii iniţiale. Acest model reduce dependenţa de reţeaua naţională şi asigură acces la energie curată la un cost fix şi previzibil.
Sistemul fotovoltaic va genera până la 613.000 kWh anual, iar contractul semnat pe o perioadă de 10 ani prevede ca, la final, întreaga instalaţie fotovoltaică să devină proprietatea Centrului Agro Transilvania Cluj SA, oferindu-i astfel o sursă accesibilă de energie pe termen lung.
Modelul de acord PPA oferit de Greenvolt Next elimină necesitatea capitalului iniţial pentru instalare şi riscurile operaţionale, asigurând în acelaşi timp costuri scăzute şi predictibile pentru energie regenerabilă. Estimările iniţiale indică economii de aproximativ 384.000 de euro pe durata contractului şi de 1,8 milioane de euro în 25 de ani, optimizând cheltuielile operaţionale ale companiei şi permiţând alocarea resurselor financiare către alte investiţii strategice.
"Suntem încântaţi de reacţia pozitivă a pieţei la soluţia PPA pe care am adus-o. România este încă puternic dependentă de resursele energetice convenţionale, iar tranziţia către surse de energie regenerabilă este crucială. Suntem optimişti în ceea ce priveşte oportunităţile de creştere şi inovare în ţară şi rămânem angajaţi în sprijinirea companiilor româneşti, precum Centrul Agro Transilvania Cluj SA, în atingerea unor economii semnificative de energie, a independenţei energetice şi a reducerii amprentei de carbon. Soluţia noastră oferă predictibilitate financiară pe termen lung, fără investiţii din partea clientului - un avantaj considerabil pe o piaţă care nu a atins încă maturitatea", a declarat Filipe Dias, Country Manager Greenvolt Next România, conform comunicatului.
"Atât parteneriatul cu Greenvolt Next, cât şi sprijinul Consiliului Judeţean Cluj ne-au permis să facem un pas important şi să optăm pentru o soluţie modernă şi accesibilă pentru a ne acoperi necesarul de energie electrică. Acest proiect reduce impactul asupra mediului şi optimizează costurile operaţionale ale companiei pe termen lung, oferind în acelaşi timp predictibilitate prin costul fix al energiei produse de sistemul fotovoltaic. Cred că am ales soluţia care răspunde cel mai bine nevoilor profilului nostru de activitate, cu un mix ideal între investiţia iniţială minimă şi beneficiile semnificative pe termen mediu şi lung", a declarat reprezentantul Centrului Agro Transilvania Cluj SA.
Pe lângă avantajele financiare, proiectul face parte din planul de dezvoltare a soluţiilor de energie durabilă adoptat de Consiliul Judeţean Cluj. Implementarea sa va contribui la reducerea amprentei de carbon a beneficiarului cu aproximativ 142 de tone de CO2 anual, echivalentul absorbţiei realizate de peste 7.000 de arbori maturi.
În prezent, Greenvolt Next operează pe 12 pieţe europene, având o capacitate semnată de peste 450 MWp şi un portofoliu de peste 2.500 de proiecte, consolidându-şi poziţia ca platformă paneuropeană pentru clienţii B2B corporativi şi industriali. Specializată în proiectarea, construcţia, gestionarea şi întreţinerea sistemelor de energie regenerabilă descentralizate, Greenvolt Next oferă soluţii integrate, inclusiv sisteme fotovoltaice pe acoperiş, la sol şi carporturi, completate de stocare a energiei, pompe de căldură şi mobilitate electrică, toate susţinute de modele de finanţare flexibile, precum PPA-uri.
Opinia Cititorului