Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţia Solidaritatea Sanitară, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) şi Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor intra de luni, 31 mai, în grevă generală pe termen nelimitat, potrivit unui comunicat de presă comun, citat de Agerpres.
Federaţia Naţională din Asistenţă Socială este ultima care s-a alăturat organizaţiilor sindicale care anunţaseră greva generală: "Am hotărât să fim alături de colegii celorlalte federaţii bugetare, deoarece nu suntem de acord cu adoptarea măsurilor cuprinse în scrisoarea de intenţie către FMI, de diminuare a veniturilor în sectorul bugetar, a veniturilor pensionarilor şi a altor categorii sociale defavorizate".
Sindicaliştii susţin şi demiterea sau demisia Guvernului Boc ca singura soluţie prin care se poate stopa transferul incapacităţii guvernamentale pe umerii bugetarilor, pensionarilor şi a altor categorii defavorizate.