Grigorescu, Nicolae Grigorescu

Fapta este deja celebră, ba chiar aproape cunoscută: la o licitaţie Bonhams ţinută pe 26 octombrie la New York şi San Francisco s-a vîndut un bull cart de Grigorescu cu 104,5 mii de dolari americani. Sînt multe cuvinte neuzuale aici. Bonhams este una dintre cele mai vestite şi vechi case de licitaţii de artă din lume, desigur, londoneză la origine. În 1793, doi specialişti în tipărituri, Thomas Dodd şi Walther Bonhams, specializat pe cărţi, şi-au unit forţele şi afacerile şi au făcut-o atît de bine că nici peste 220 de ani nu s-a desfăcut. A cunoscut o evoluţie palpitantă, cu suişuri şi coborîşuri, cu cumpărări şi vînzări, de te miri cum de se mai regăseşte numele iniţial. S-a extins, ţinînd pasul, mai exact moda cu vecinii de la Christie"s şi cei de la Sotheby"s, şi, absolut remarcabil, în 2005 şi-a cîştigat independenţa, recuperînd 49,9% din acţiunile sale de la celebrul conglomerat francez de produse de lux, LVMH (Louis Vuitton-Moet Hennessy). În preocupările firmei găsim şi iniţierea, ca acţionar, împreună cu cei de la Christie"s a Art Loss Regis-ter, o bază internaţională de date referitoare la dispariţiile, mai ales prin furt, de opere de artă.

Dar, să revenim la boii noştri, pentru că bull cart este doar termenul ales în State pentru a traduce anglofonilor miticul car cu boi care l-a făcut celebru şi îl ţine ostatic pe pictor. Este de mirare că Bonhams, foarte abilă în a utiliza profunzimi culturale în scopuri comerciale, nu a păstrat varianta româ-nească, car cu boi, care în cazul picturii lui Grigorescu este un brand consacrat, imposibil de scos din mentalitate.

Colegii de licitaţie ai lui Grigores-cu sînt toţi din secolele XVIII-XIX, cu bătaie în XX, şi europeni, că aceas-ta era tema vînzării americane. Nu au fost adjudecate toate ofertele, desigur, şi rareori s-a trecut de 10 mii de dolari. Există o diversitate remarcabilă de cuvinte care definesc lipsa certitudinii asupra unei paternităţi sau o serie de obiceiuri ale epocii privind munca din atelier, obiceiurile de asumare şi de semnare. Astfel, lucrările sînt atribuite, sînt din cercul, din şcoala, din preajma, din studioul, atelierul, de vreun urmaş. "Carul cu boi" este unul dintre puţinele cu autor cert, descris ca un produs al şcolii franţuzeşti. Nu a fost cea mai scumpă vînzare, ci a doua, după "The trysting place" de John William Godward, care s-a dat cu 242,5 mii de dolari.

Sînt multe explicaţii pentru succesul picturii româ-neşti, mai ales într-o companie de pictură europeană veche şi bună, deci care trimite, automat, cu gîndul la un succes garantat. Nici prima vînzare la Bonhams a unui car cu boi de Grigorescu nu este. Precedentul s-a produs tot în acest an, dar la sediul din Londra, de pe legendarul New Bond Street. Atunci s-au obţinut 31,2 mii de lire sterline. Deşi concepţia este extrem de asemănătoare, cu un fel de convoi care creşte din orizont spre prim-plan, există diferenţe mari între oferta din iulie şi cea de acum, de parcă ar fi doi autori, nu acelaşi. Pictura din vară este foarte luminoasă, că nici nu vezi carul, ci doar jugul pe grumazul celor din faţă, boii. Cel vîndut cu suta de mii de dolari, în schimb, etalează un atelaj de mai mare frumuseţea, totul conturat, bine desenat, chiar apăsat. De altfel, şi preţurile reuşite sînt sensibil diferite, cel din octombrie este cît trei din cel din vară.

Eu, cumpărătorii, un public anonim şi specialista casei Bonhams preferăm carul din America. Madalina Lazen, prenume românesc dar fără elemente publice care să ne trimită concret la plaiurile mioritice, este specialista casei în pictură europeană. Ea are numai cuvinte de laudă pentru oferta Grigorescu, este cea mai tare prezenţă americană a unui autor român care, nu se uită şi nu se iartă asta, face reţete de vis pe la el acasă. Vîndută cu 104,5 mii de dolari americani, pictura a fost estimată la 100 - 150 de mii, s-a dat, deci, pe la limita de jos a speranţelor.

Să fie această vînzare semnul că românii sînt mai tari ca flamanzii sau că s-ar fi înţeles că există surse semnificative de monedă internaţională pentru unu", Nicolae Grigorescu, şi mai ales pentru singura lui tematică, cea cu un car precedat de boi? Aş înclina pentru a doua percepţie, banii fiind aceiaşi buni peste tot. Din păcate, este o apreciere pervertită a artei româneşti, o intrare a ei pe piaţă cu un bilet tras la xerox, profitînd de nepriceperea sau interesul vinovat al gazdelor organizatoare. Nu valoarea a adus pictura la acel nivel de apreciere, ci renumele şi rezultatele unor vînzări similare petrecute la noi. Cum să nu ciuleşti urechile cînd din România au venit veşti cu preţuri de peste 200 de mii de euro, suta de mii de euro fiind aproape curentă, iar euro mai mare decît dolarul? În locul străinilor, eu m-aş simţi trădat: cu 6 zile înaintea vînzării lor, care a dus carul cu boi peste Ocean, în Româ-nia se vindeau 5 Grigorescu, dar la preţuri pe care am fi gata să le considerăm omeneşti, în comparaţie cu ce se vehiculează pentru Grigorescu: de la 23 de mii, de două ori, la 52,5 mii de euro. E drept că nici unul nu este car cu boi, sau cel puţin nu în acţiune, sînt ceva animale şi care în prima ofertă vîndută la licitaţia de toamnă de la Artmark, dar şed cu toţii, carele pline cu fîn deşi, fiind tîrgul de la Rucăr, ar fi mers ceva marfă de alt tip. Sînt picturi cam mititele dar bunicele, iar cele mici de tot sînt pe lemn sau lipite pe lemn, conform tradiţiei, în special productivă, a posterităţii lui Grigorescu.

Rezultatele Artmark par de pe altă lume decît cea în care funcţionează celelalte case de licitaţie din România, sau în care încearcă să supravieţuiască nişte galerii de artă. Marţi, la licitaţia Alis, s-a aşteptat pînă la ultima poziţie, cea strategică şi de onoare pentru vedeta zilei, sperîndu-se că se va obţine 370 de mii de lei, vreo 90 de mii de euro, pentru o pictură semnată în stînga jos, cu roşu - nimic nou pînă aici - Grigorescu. Nu a fost adjudecată, deşi tema hanului de la Oratii se regăseşte şi într-o pictură de la Muzeul Naţional de Artă al României, variantă pe care aş cumpăra-o şi eu, desigur, de aş avea banii pe care îi face şi îi merită. Pînă atunci, putem cumpăra postere tipărite cu exact această pictură de pe Amazon.com, în dolari, desigur. În pictura de la muzeu, carul cu boi a ajuns deja în prim-plan în timp ce, în pictura de la licitaţie, carul patinează undeva confuz, fără detalii clare, prin faţa hanului. O copie în ulei a picturii de la Muzeul din Bucureşti poate fi cumpărată şi ea de pe internet, dar nu de pe site-uri care vînd orice, ci de pe unul specializat în pictură. Este chiar dedicat unui pictor, John William Godward, şi este numit şi Museum. După licitaţia Bonhams, acest nume ar trebui să ne fie cunoscut. Puţin mai sus am anunţat că o pictură de acest artist britanic a fost şefa promoţiei, mai exact a licitaţiei, în care, pe locul doi, a venit carul cu boi. Recapitulînd, putem cumpăra reproduceri în ulei după Grigorescu, cu ox cart, de pe site-ul artistului care a vîndut cel mai bine la licitaţia-eveniment din America la care s-a dat, în premieră şi la un preţ de vîrf, o pictură de Grigorescu, bull cart-ul. Trăias-că prietenia americană dintre cei doi pictori, românul şi englezul!

Monavissa, o casă de licitaţii ca icoana stelei eminesciene, o vedem dar nu ştim dacă e, a avut o şedinţă la sfîrşitul lui octombrie în care a dat două picturi în manieră şi cu subiecte Grigorescu, dar semnate cu/de nume şi ele cunoscute negoţului de artă, dar mai puţin istoricilor acestui domeniu. Un car cu boi de Doboşariu a fost vîndut cu 1,5 mii de lei şi un ciobănaş de Constion cu 1,7 mii. La 104 ani de la moartea lui, Nicolae Grigorescu continuă să vîndă bine, să ne fascineze, să ne inspire, să se lase adulat şi copiat, să lupte pentru a se impune în lume, şi poate chiar să lucreze.