Groupama Asigurări şi-a majorat capitalul social la 1,1 miliarde lei

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 februarie 2010

Groupama Asigurări şi-a majorat capitalul social la 1,1 miliarde lei, prin aport în numerar din partea acţionarului majoritar "Groupama", potrivit unei hotărâri a acţionarilor, publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Acţionarul Groupama Investissements a renunţat la exercitarea dreptului de preferinţă privind majorarea capitalului social al Groupama Asigurări proporţional cu cele 317 acţiuni pe care le deţine, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Groupama SA deţine 99,999971% din capitalul social, iar Groupama Investissements SAS are 0,000029% din capital.

Groupama a plătit acţionarilor 350 milioane euro la începutul lui 2008 pentru al treilea asigurator de pe piaţa românească, Asiban, după ce preluase, anterior, BT Asigurări de la fostul proprietar, Banca Transilvania, pentru circa 100 milioane euro. Tot la începutul lui 2008, Groupama s-a înţeles cu banca ungară OTP pentru preluarea diviziei OTP Garancia, în tranzacţie fiind incluse şi subsidiarele acesteia din Bulgaria, România şi Slovacia.

Groupama a început să-şi fuzioneze firmele din România într-o singură structură, Groupama Asigurări, care a obţinut autorizaţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în iunie 2009 şi a fost înregis-trată la Registrul Comerţului la 1 august 2009. Prima etapă a constat în absorbţia Asiban de către BT Asigurări, iar OTP Garancia urma să fie integrată la sfârşitul lui 2009 sau începutul lui 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb