Grupul Enel, confirmat în indicele Dow Jones Sustainability

George Forcoş
Companii / 9 septembrie 2016

Grupul Enel împreună cu filiala spaniolă a grupului, Endesa, au fost admise în Indicele Mondial Dow Jones Sustainability (DJSI World), informează societatea prin intermediul unui comunicat de presă.

"Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, grupul Enel a fost admis în Indicele Mondial Dow Jones Sustainability (DJSI World). Filiala spaniolă a grupului, Endesa a fost, de asemenea, inclusă. Enel şi Endesa sunt două dintre cele 9 companii de utilităţi admise în indice la nivel mondial. Din 316 companii admise în DJSI World, Enel este una dintre cele 6 companii italiene incluse", precizează sursa citată.

Enel informează că va continua sa lucreze pentru obţinerea carbon neutrality până în 2050 şi se aşteaptă ca electricitatea generată din surse regenerabile, care reprezintă aproximativ 43% din capacitatea totală a Grupului la 30 iunie 2016, să contribuie cu aproape jumătate din capacitatea totală estimată la 83 GW a grupului în 2019.

"Drept pas intermediar spre acest obiectiv, Enel a stabilit un obiectiv pe termen mediu - o reducere cu 25% a emisiilor de CO2 în anul 2020 comparativ cu 2007, care a fost recunoscută drept «ştiinţă pe bază», adică în conformitate cu nivelurile de decarbonizare cerute de ştiinţă. Combaterea schimbărilor climatice este unul dintre cele patru Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale ONU susţinute de Enel, pe lângă accesul la energie, accesul la educaţie, precum şi contribuţia la dezvoltarea socio-economică a comunităţilor din ţările în care Enel activează", a mai pregizat Gerupul.

Lansat în 1999, DJSI este unul dintre indicii globali de evaluare a performanţei companiilor din punctul de vedere al sustenabilităţii.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb