În primele şase luni ale anului 2023, Grupul EVERGENT Investments a înregistrat venituri totale consolidate de 67,80 milioane lei (incluzând câştigul net din activele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere). Rezultatul net consolidat este de 44,01 milioane lei (incluzând profitul net şi castigul net realizat din vanzarea activelor financiare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global reflectat în rezultatul reportat), cu o valoare consolidată a activelor de 2,57 miliarde lei. Din totalul activelor Grupului, cele nouă filiale contribuie cu 11,8%, conform unui comunicat al companiei.
"În cadrul Grupului, urmărim capacitatea companiilor noastre de a maximiza veniturile pe termen lung. Credem în potenţialul de dezvoltare al sectoarelor agribusiness şi imobiliar, unde continuăm investiţiile", a declarat Claudiu Doroş, Preşedinte Director General al EVERGENT Investments.
Cele nouă filiale ale Grupului EVERGENT Investments au activităţi în următoarele domenii:
Agribusiness: Agrointens SA Bucureşti, EVER AGRIBIO SA Bacău şi Mecanica Ceahlău SA Piatra Neamţ;
Imobiliar: Everland SA Bacău, EVER-IMO SA Bucureşti, Regal SA Galaţi, A3 SNAGOV SRL; CASA SA Bacău
Proiecte în curs şi iniţiative strategice, la finalul primului semestru al anului:
Agribusiness. Prin proiectul "Fermele de afini", Agrointens parte a Grupului EVERGENT Investments investeşte în creşterea suprafaţei pentru cultivare la peste 130 ha, asigurând producţia, procesarea şi distribuţia. La 30 iunie 2023, Agrointens SA avea o cifră de afaceri de 310.000 lei şi active de 53,62 milioane lei, reprezentând 2,08% din activele totale ale Grupului. Compania administrează fermele de afini în diferite stadii de dezvoltare în Viştea şi Mandra, din judeţul Braşov, precum şi în Popeşti şi Răteşti, în judeţul Argeş. Compania se axează, atât pe eficienţa productiei culturilor existente, cat si pe inovatie.
În 2022, s-a înfiinţat EVER AGRIBIO cu active de aproximativ 3,34 milioane lei, reprezentând aproximativ 0,13% din activele totale ale grupului, la 30 iunie 2023. EVER AGRIBIO are setat un nou obiectiv: producţia de afine bio. Prin achiziţia celor 50 ha în judeţul Bacău, destinate producţiei bio, compania va răspunde unei cereri într-o continuă creştere precum şi dezvoltarii unui viitor durabil.
Imobiliare. Grupul EVERGENT Investments îşi concentrează investiţiile în proiecte rezidenţiale şi comerciale, în zone cu potenţial de dezvoltare. La 30 iunie 2023, EVER IMO deţinea active de 75,96 milioane lei, reprezentând 2,95% din activele totale ale Grupului şi EVERLAND deţinea active de 52,73 milioane lei, reprezentând 1,81% din activele totale ale Grupului. EVER IMO valorifică piaţa în plină dezvoltare din zona de nord a Bucureştiului şi pregăteşte un nou proiect rezidenţial, situat la Intrarea Străuleşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2023, 07:29)
Societate de 500 mil euro și se laudă cu o fermă de afine cu o cifră de afaceri de 300.000 lei,adică 60.000 euro, că gândește pe termen lung!
Scopul Societății să atragă investitori de retail! Nu știu dacă zilnic micii investitori fac tranzacții de 5000 de euro că restul sunt rascumparari pentru SOP !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.09.2023, 13:28)
Aceștia sunt oamenii. Alții mai buni nu s-au găsit.