GRUPUL GRAMPET: "Iniţiativa Rail-2-Sea va spori atractivitatea portului Constanţa"

A.P.
Comunicate de presă / 16 octombrie 2020

Gruia Stoica

Gruia Stoica

Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român (GFR), grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est, apreciază că proiectul Rail-2-Sea va spori atractivitatea Portului Constanţa pentru ţările CEE, potrivit unui comunicat de presă al grupului.

Gruia Stoica, Preşedintele Grupului GRAMPET a spus: "În contextul reconfigurării lanţurilor de aprovizionare la nivel global, vorbim deja despre noi paliere de transport, cu potenţial pentru România fiind proiectul Rail-2-Sea anunţat recent de Excelenţa Sa Adrian Zuckerman, Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti".

Oficialii Grupului GRAMPET consideră că modernizarea infrastructurii feroviare şi rutiere ce conectează porturile Gdansk şi Constanţa şi, implicit, frontierele de sud ale României, va conduce la crearea unui nou culoar de tranzit pentru mărfurile din Scandinavia ce au ca destinaţie sudul Europei/Turcia, respectiv Orientul Mijlociu.

Sorin Chinde, Vice Preşedintele Departamentului de Transport la nivel de grup a spus: "Un alt aspect deloc de neglijat este faptul că această modernizare va creşte atractivitatea portului Constanţa faţă de porturile de la Marea Nordului, respectiv Adriatica pentru clienţii din Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia şi sudul Poloniei,".

În contextul epidemiologic şi economic actual, operatorul revine treptat la nivelul operaţional anterior pandemiei şi îşi aliniază strategia la schimbările care au intervenit în ultimele luni.

Sorin Chinde declară: "Primele 6 luni ale anului au însemnat pentru divizia de transport de marfă o scădere de 12% a volumului de activitate şi, implicit, o scădere similară a cifrei de afaceri faţă de anul 2019. Traficul s-a ameliorat uşor în trimestrul al treilea, cu o scădere notabilă însă pe unul dintre cele mai importante segmente de marfă, respectiv cel al cerealelor. Estimările noastre privind volumele de transport şi cifra de afaceri pentru 2021 sunt similare cu cele din acest an. Putem spune că industria de profil şi acea parte a economiei care foloseşte transportul feroviar s-au învăţat să trăiască cu acest virus".

În acelaşi timp, strategia de consolidare la nivel european este întârziată de restricţiile de călătorie impuse în această perioadă.

Gruia Stoica concluzionează: "Chiar şi după 8 luni de pandemie, analizele noastre interne confirmă că decizia de extindere în alte ţări din Europa, respectiv Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Slovacia, Cehia, Belgia şi Olanda, este în continuare bine fundamentată, iar acest lucru ne dă încredere să continuăm".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. asa este , dar tare imi si este , ca va veni un golan vanzator de tara , gen catu sau orban de " driapta " si-l va pune pe tava olandei , gata impachetat si cu fundita .

    1. knau-hau - si noi nu avem, ma intelegi. cat a ramas, e dacat la olandeji

      nu mai posta beat , e deajuns ca esti prost !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb