Grupul Rompetrol a mai vândut 5,92% din "Rompetrol Well Services" pentru 11 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iulie 2007

Grupul Rompetrol a vândut ieri 5,92% din Rompetrol Well Services (PTR) prin intermediul a patru tranzacţii speciale, pentru suma de 11 milioane lei (3,54 milioane euro), potrivit comunicatului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de NewsIn. Rompetrol Group a vândut circa 5,5 milioane acţiuni Rompetrol Well Services (PTR) la preţul de 2,01 lei pe titlu, în scădere cu 12,23% faţă de cotaţia de închidere de marţi. În urma acestor tranzacţii, Grupul Rompetrol şi-a diminuat deţinerea în cadrul Rompetrol Well Services de la 56,91% până la 51%.

În luna iunie The Rompetrol Group NV a mai vândut circa 13,5% din capitalul Rompetrol Well Services, diminuându-şi deţinerea de la 70,40% până la 56,91%. Singura raportare din partea cumpărătorilor a venit de la fondul olandez de investiţii MEI Roemenie & Bulgarije Fonds, care a afişat o deţinere de 5,95%.

În această perioadă, investitorii mai pot cumpăra acţiuni pentru a putea participa la majorarea capitalului social al Rompetrol Well Services. Compania vizează să-şi majoreze capitalul cu 4,64 milioane lei, prin emiterea a 46,35 milioane acţiuni, care vor fi dis­tribuite în mod gratuit acţionarilor înscrişi la data de înregistrare de 13 iulie.

Rompetrol Group NV este o companie petrolieră multinaţională cu sediul în Amsterdam (Olanda) şi este controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu. Din Rompetrol Group fac parte, în ceea ce priveşte activitatea de rafinare, Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), listată la BVB, Rompetrol Bucureşti (VEGA), listată pe piaţa Rasdaq, şi Rompetrol Petrochemicals.

Rompetrol Well Services execută operaţiuni speciale la sondele de petrol şi gaze. Compania are un capital social de 9,27 milioane lei, divizat în 92,73 milioane acţiuni, cu valoare nominală de 0,10 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb