GUVERN: DEZBATERE PUBLICĂ PE SUSPENDAREA EXPORTULUI DE LEMN Proiect OUG: Exportul de buşteni, cherestea şi lemn de foc, suspendate până la 31 august

Companii #Mediu / 16 mai 2015

Proiect OUG: Exportul de buşteni, cherestea şi lemn de foc, suspendate până la 31 august

Actualizare 14:13

Exportul de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, vor fi suspendate până la 31 august, potrivit unui proiect de ordonaţă de urgenţă lansat în dezbatere publică, azi, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

MMAP a lansat în dezbatere publică două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care vizează reglementări mai stricte în ceea ce priveşte exporturile de material lemnos, precum şi suspendarea temporară a acestora.

Cele două proiecte de act normativ au fost elaborate "având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor, precum şi impactul asupra mediului".

Conform notei de fundamentare a uneia dintre ordonanţe, "prezentul proiect de act normativ are ca obiect de reglementare suspendarea exportului de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, încadrat la poziţiile tarifare 4401, 4403 şi 4407, până la data de 31 august 2015".

Cel de-al doilea proict de act normativ prevede că în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, orice operaţiune de export şi livrare intra-comunitară trebuie să fie însoţită de licenţă.

"Licenţa se va emite pe fiecare operaţiune de export sau de livrare intra-comunitară şi va conţine următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienţa, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, preţul de vânzare, destinaţia, modalitatea de transport în afara ţării şi biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare", conform notei de fundamentare a celui de-a doua ordonanţe de urgenţă.

Proiectele de OUG au fost elaborate de un grup de lucru format din experţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

Cele două proiecte de OUG vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă de Guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Guvernul intenţionează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost însă blocat în discuţii la Ministerul Justiţiei.

(Alexandru Costea)

----------

Holzindustrie Schweighofer i-a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în care se plânge de modificarea Codului Silvic privind limitarea la 30% a achiziţiei de masă lemnoasă şi îi cere opinia acestuia, Biroul Permanent stabilind trimiterea scrisorii la Comisia juridică.

În scrisoarea semnată de Gerald Schweighofer, CEO al Holzindustrie Schweighofer, se arată că acest grup a început să investească în România în 2002 "cu mare plăcere, într-un mediu atractiv pentru investitorii internaţionali din industria de prelucrare a lemnului", iar investiţiile sale se ridică la 778 milioane euro, care au produs o cifră de afaceri anuală de 510 milioane euro în 2013, estimarea pentru 2015 fiind de 700 milioane euro şi are peste 3000 de angajaţi români.

Firma austriacă se referă la modificarea Codului Silvic, arătând că prin prevederea de la articolul 60 "se încearcă limitarea liberei concurenţe pe piaţă prin introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă disponibil în Pădurile Naţionale".

"Acest articol sus menţionat cuprinde o componentă a ajutorului de stat şi încalcă principiile fundamentale prevăzute în Tratatul de funcţionare a UE. Acest articol încalcă, de asemenea, legile UE privind concurenţa. Articolul 60 va avea un impact negativ asupra tratatului bilateral de investiţii dintre Austria şi România, dat fiind că Austria este ţara noastră de origine şi, astfel, România ar putea fi adusă în faţa Centrului internaţional de Soluţionare a disputelor privind investiţiile de la Wasgington", se arată în scrisoare.

"Prejudiciul potenţial total în urma închiderii unităţilor noastre de producţie ar fi, pentru bugetul de stat al României, de mai mult de 150 milioane de euro pe an. Adoptarea acestui articol ne-ar putea obliga să concediem angajaţii, un scenariu care nu ar fi de dorit nici pentru România, ca o ţintă potenţială a investiţiilor străine directe, nici pentru investitorii străini direcţi din acest domeniu", se adaugă în scrisoare.

Firma austriacă solicită opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor în acestă privinţă, însă Valeriu Zgonea a precizat, în şedinţa Biroului Permanent de miercuri, că nu are nicio competenţă în acestă problemă, iar conducerea Camerei a decis să trimită scrisoarea Comisiei juridice pentru un punct de vedere.

Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins, marţi, cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, fiind înregistrate 35 de voturi "împotriva" cererii şi 21 "pentru"'. Raportul comisiilor urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei, forul legislativ decizional.

Senatul a respins, în 27 aprilie, modificările solicitate de preşedintele Klaus Iohannis prin cererea de reexaminare şi a votat legea în varianta iniţială.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Au facut in tara asta ce au vrut strainii dar fara complicitatea noastra nu se putea ajunge la raderea padurilor..... Bravo Ponta! Nu conteaza comentariile important opriti jaful!

    Ponta esti cel mai tare daca rezolvi problema cu austriecii si sa nu mai dai voie sa se exporte lemn de foc pentruca a crescut enorm preturile si nu mai poate romanul sa se incalzeasca iarna parca nu ar mai fi paduri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb