Guvernul a aprobat proiectul de lege privind munca la distanţă

Ziarul BURSA #Politică / 10 august 2017

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi un proiect de lege privind reglementarea activităţii de tele-muncă (munca la distanţă), folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, o transpunere a conceptului de "teleworking" prevăzut în majoritatea statelor europene.

Într-un comunicat al Executivului se arată că, potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfăşurată de către salariat şi la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

"Desfăşurarea activităţii în regim de tele-muncă de către salariat va avea loc cel puţin o zi pe lună şi se poate extinde pe toată perioada de lucru. Salariatul îşi poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adiţional, după caz", precizează sursa citată, conform Agerpres.

Potrivit Executivului, reglementarea tele-muncii va conduce la flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii, şi va oferi avantaje atât salariatului, cât şi angajatorului.

"Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spaţiilor, utilităţile, consumul de carburant şi parcul auto. În ceea ce-l priveşte pe salariat, acesta va elimina consumul de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă şi valorificării timpului de lucru, optimizându-şi, astfel, raportul între viaţa profesională şi cea personală", se arată în comunicat.

Nu în ultimul rând, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii şi îndeplinire a sarcinilor vor creşte şansele persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, potrivit aceleiaşi surse.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb